Creșterea economică a României va fi și mai mare decât se anunțase până acum. Cel puțin, așa susțin specialiștii de la Fondul Monetar Internaţional.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în creştere la 4% estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an, însă în paralel prognozează o majorare a ratei inflaţiei şi a deficitului de cont curent, arată cel mai nou raport „World Economic Outlook”, publicat marţi de instituţia financiară internaţională.
Dacă în luna aprilie, FMI estima că România va înregistra în acest an o creştere economică de 3,1%, urmată de un avans de 3% în 2020, în raportul publicat marţi instituţia financiară internaţională şi-a revizuit, în sus, prognozele referitoare la avansul economiei româneşti până la 4% în 2019 şi la 3,5% în 2020.
„Mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est înregistrează o creştere solidă, pe fondul cererii interne rezistente şi a, majorării salariilor”, arată experţii FMI.
În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor de consum în România în acest an, estimările instituţiei financiare internaţionale au fost şi ele revizuite în sus pentru 2019, până la o creştere medie anuală de 4,2%, faţă de un avans de 3,3% preconizat în primăvară, în timp ce în 2020 preţurile ar urma să crească cu 3,3%, faţă de o majorare de 3% cât estima în primăvară.
Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 4,2% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,3% pentru 2020.
De asemenea, FMI a revizuit în sus şi estimările privind deficitul de cont curent înregistrat de România în acest an, până la 5,5% din PIB, în condiţiile în care în primăvară se aştepta ca soldul negativ al contului curent să ajungă la 5,2% din PIB. Pentru 2020, FMI prognozează în cazul României un deficit de cont curent de 5,2% din PIB, mai mult decât cel de 4,8% din PIB prognozat în primăvară.
Cele mai noi prognoze ale FMI sunt comparabile cu cele ale Băncii Mondiale, care săptămâna trecută şi-a revizuit în creştere la 4,2% estimările privind avansul economiei româneşti în 2019, cu 0,6 puncte procentuale mai mult faţă de prognoza din iunie 2019. De asemenea, Banca Mondială se aşteaptă ca România să raporteze pentru 2020 şi 2021 un avans al Produsului Intern Brut de 3,6% şi, respectiv 3,2%, în creştere cu 0,3 şi, respectiv, 0,1 puncte procentuale faţă de precedentele estimări.
Tot conform estimărilor Băncii Mondiale, deficitul de cont curent va ajunge la 5,2% din PIB în 2019, la 5,4% din PIB în 2020 şi la 5,6% din PIB în 2021. De asemenea, rata inflaţiei este previzionată să ajungă anul acesta la 4,1% şi să se reducă la 3,6% în 2020.
În perioada 14-20 octombrie la Washington vor avea loc reuniunile de toamnă ale FMI şi ale Băncii Mondiale.
În Proiecţia principalilor indicatori macroeconomici, publicată în primăvară de CNP, creşterea economiei este estimată la 5,5% în 2019 şi 5,7% în 2020.
Bugetul de stat pentru anul acesta este construit pe un Produs Intern Brut de 1.022 miliarde de lei, reprezentând o creştere de 5,5% faţă de 2018, o inflaţie medie anuală de 2,8% şi un deficit bugetar estimat la la 2,55% din PIB (cash) şi 2,57% din PIB (ESA).