Mai mult, 486 de probe sunt în curs de finalizare, anunţă Ministerul Apărării Naţionale.
Potrivit MApN, în perioada 30 aprilie, ora 06,00 – 1 mai, ora 6,00, un număr de 2.748 militari şi 623 mijloace tehnice au acţionat, în Bucureşti şi în ţară, în 531 misiuni de întărire a prezenţei, asigurarea fluidizării traficului şi sprijin triaj epidemiologic la punctele de trecere a frontierei, paza unor obiective preluate de la Jandarmeria Română, patrulare şi sprijinirea forţelor MAI în activităţi de ordine publică în Capitală şi în alte localităţi din ţară, transport de echipamente medicale şi alte materiale, însoţire convoaie de transport persoane.
Totodată, sursa citată menţionează că misiunea de decontaminare şi dezinfectare a căilor rutiere din municipiul Suceava a fost încheiată.
La Timişoara, lucrările de ridicare a Sistemului Modular Medical de Izolare şi Tratament au fost finalizate, iar la Suceava, echipa militară de la Spitalul Judeţean „Sfântul Ioan cel Nou” a predat conducerea instituţiei medicale echipei manageriale civile care a fost aleasă de consiliul medical al spitalului.
„Prin regulile stabilite de cadrul legislativ (OUG 1/1999, cu modificările şi completările ulterioare), coordonarea la nivel naţional a tuturor acţiunilor circumscrise implementării măsurilor stabilite prin decretul de instituire a situaţiei de urgenţă revine Ministerului Afacerilor Interne. Ministerul Apărării Naţionale are rol de sprijin şi au fost luate toate măsurile pentru asigurarea forţelor şi mijloacelor MApN în situaţiile în care va fi necesară alocarea lor, pe tipurile de misiuni pentru care vor exista solicitări”, mai arată sursa citată.
Militarii sunt pregătiţi să sprijine autorităţile în zonele unde va fi necesară intervenţia armatei, susţine Ministerul Apărării Naţionale.
FOTO-Inquam.-Octav-Ganea