O inițiativă legislativă de modificare a legii privind protecţia şi promovarea drepturilor copiilor ar putea schimba procedurile birocratice. Propunerea vine în urma consultărilor cu specialiști, servicii publice şi organizaţii non-guvernamentale.
PNL vrea modificarea legii privind protecţia şi promovarea drepturilor copiilor. În acest sens deputații liberali Matei Dobrovie şi Florica Cherecheş au iniţiat o propunere de modificare şi completare a Legii nr. 272/2004, care urmăreşte facilitarea şi urgentarea procedurilor de plasare a copilului instituţionalizat într-o familie corespunzătoare, precum şi soluţionarea problemelor din practică.
„Sunt peste 50.000 de copii în sistemul de protecţie în România. Aceştia rămân ani de zile blocaţi acolo, deşi cel mai prielnic mediu de dezvoltare pentru ei este familia. Procedurile actuale sunt adesea prea lente, greoaie şi birocratice. Prezenta propunere legislativă este rezultatul unui proces amplu, deschis, transparent, de consultare cu specialişti, servicii publice şi organizaţii non-guvernamentale. Am introdus termene acolo unde legea era prea vagă, sancţiuni acolo unde acestea nu se respectă, precum şi o ordine de instituire a plasamentului copilului, prioritară fiind persoana sau familia extinsă ori de plasament”, a declarat deputatul PNL Matei Dobrovie, într-un comunicat.
Florica Cherecheș a declarat că se urmărește o monitorizare mai atentă a situaţiei copilului, inclusiv după reintegrarea sa în familie.
„Ceea ce urmărim acum este să se facă o monitorizare mai atentă a situaţiei copilului, inclusiv după reintegrarea sa în familie, dacă aceasta a fost posibilă, iar interesul superior al copilului să fie realmente respectat, nu numai în teorie. Pentru dezvoltarea armonioasă a copilului, e important ca acesta să crească într-o familie iubitoare, prioritară fiind cea naturală, iar dacă acest lucru nu este posibil, într-o familie de plasament sau adoptivă”, a spus Florica Cherecheş.
Astfel, principalele modificări la Legea nr. 272/2004 sunt următoarele:
- introducerea persoanei sau a familiei de plasament în definiţia familiei substitutive din cauza numărului mare de copii aflaţi la familii de plasament;
- reducerea căutării gradului de rudenie până la gradul III inclusiv, la familia extinsă şi la cea substitutivă;
- implicarea furnizorilor privaţi acreditaţi de servicii sociale în procedurile privind măsurile de protecţie a copilului, care să desfăşoare servicii şi activităţi în domeniu;
- stabilirea cu exactitate a unor termene de îndeplinire a procedurilor.