„După confirmarea infecţiei cu coronavirus la un medic din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) din Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc, conform protocolului, s-au efectuat teste pentru acei angajaţi ai spitalului care au lucrat în ultimele trei zile în cadrul UPU. Conform rezultatelor primite în data de 16.04.2020, rezultatele tuturor angajaţilor sunt negative. Dacă va fi necesar, testele vor continua”, se arată într-un comunicat transmis de SJU, potrivit agerpres.ro
Medicul infectat este în stare bună şi se află internat în Secţia de boli infecţioase a spitalului.
„Este o uşurare că toate rezultatele sunt negative, acest lucru însă nu înseamnă că nu trebuie să acordăm atenţie maximă în continuare măsurilor de siguranţă. Spitalul a reuşit să se pregătească, să asigure echipament de protecţie pentru angajaţi, iar purtarea acestui echipament nu este numai responsabilitate individuală, înseamnă şi responsabilitate pentru ceilalţi. Dacă nu aplicăm corespunzător măsurile de siguranţă, atunci punem în pericol colegii noştri, familiile lor şi bolnavii, care vin în spital să se vindece”, a declarat dr. Konrád Judit, managerul spitalului, citată în comunicatul de presă.
O creștere a numărului de pacienți
Sursa citată a mai precizat că vineri doi medici de urgenţă de la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc vor veni în ajutorul colegilor lor de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc, în condiţiile în care a crescut numărul pacienţilor.
„În cadrul UPU s-a mărit numărul pacienţilor în ultima perioadă. Şi pe Secţia de obstetrică-ginecologie se simte o creştere a numărului de femei care vin să nască în spitalul nostru, nu numai din Ciuc, ci şi din zona Odorhei şi judeţul Covasna. De exemplu, în ziua de 15 aprilie s-a dublat, a crescut la 70 numărul internărilor efectuate într-o zi, faţă de ziua precedentă”, se mai arată în comunicat.