Conumatorii vor putea să-și apere drepturile în mod colectiv de acum încolo. Parlamentul European a adoptat marţi o nouă lege care le va permite grupurilor de consumatori să lanseze împreună acţiuni colective în UE, inclusiv prin intermediul asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor.
Noile norme introduc un model armonizat pentru acţiunea de reprezentare în toate statele membre, care garantează protecţia consumatorilor împotriva prejudiciilor colective şi introduce garanţii adecvate pentru a evita procesele abuzive.
Toate statele membre trebuie să instituie cel puţin un mecanism procedural eficace care să permită entităţilor calificate, de exemplu organizaţii ale consumatorilor sau organisme publice, să introducă acţiuni în instanţă pentru a stopa sau interzice încălcările sau a obţine măsuri reparatorii. Legislaţia îşi propune să îmbunătăţească funcţionarea pieţei interne oprind practicile ilegale şi facilitând accesul consumatorilor la justiţie.
Modelul european de acţiune colectivă va permite numai entităţilor calificate, cum ar fi organizaţiile consumatorilor, să reprezinte grupuri de consumatori şi să intenteze acţiuni în justiţie, în locul cabinetelor de avocatură.
Pentru a introduce acţiuni transfrontaliere în instanţă, entităţile calificate vor trebui să respecte aceleaşi criterii în întreaga Uniune Europeană. Ele vor trebui să demonstreze că dispun de un anumit grad de stabilitate, că au activitate publică şi că sunt o organizaţie non-profit. Pentru a sesiza instanţele naţionale, entităţile vor trebui să îndeplinească criteriile prevăzute în legislaţia naţională.
Normele introduc şi garanţii puternice pentru a evita abuzul de procedură. În acest scop, se foloseşte principiul „partea care pierde plăteşte”, care garantează că partea care a pierdut suportă cheltuielile de judecată ale părţii care are câştig de cauză.
Pentru a preveni şi mai mult utilizarea abuzivă a acţiunilor de reprezentare, ar trebui evitate daunele-interese cu caracter punitiv, se menţionează în lege. Entităţile calificate trebuie, de asemenea, să stabilească proceduri pentru a evita conflictele de interese şi influenţa externă, şi anume dacă sunt finanţate de o terţă parte.
Pot fi introduse acţiuni colective împotriva unor comercianţi dacă se presupune că aceştia au încălcat legislaţia UE într-o gamă largă de domenii, cum ar fi protecţia datelor, călătoriile şi turismul, serviciile financiare, energia şi telecomunicaţiile.
Cum sunt protejați cetățenii
În fine, directiva se referă şi la încălcările care au încetat înainte de a se iniţia sau încheia o acţiune de reprezentare, întrucât ar putea fi necesar să se interzică practica în sine pentru a împiedica repetarea ei.
„Prin această nouă directivă, am găsit un echilibru între o mai bună protecţie a consumatorilor şi asigurarea securităţii juridice de care au nevoie întreprinderile. Într-un moment în care Europa este puternic testată, UE a demonstrat că poate oferi rezultate şi se poate adapta la noile realităţi, îşi poate proteja mai bine cetăţenii şi le poate oferi noi drepturi concrete ca răspuns la globalizare şi la excesele acesteia”, a declarat raportorul, eurodeputatul francez Geoffroy Didier, din grupul PPE.
Directiva, asupra căreia există un acord între PE şi Consiliul UE, va intra în vigoare la 20 de zile de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al UE. Statele membre vor dispune apoi de 24 de luni pentru a transpune directiva în legislaţia naţională şi de şase luni suplimentare pentru a o aplica. Noile norme se vor aplica acţiunilor de reprezentare introduse la data aplicării sau după această dată.