Organizația Mondială a Sănătății a raportat marți, 16 februarie, că numărul total al cazurilor noi de COVID-19 a scăzut săptămâna trecută la 2,7 milioane. Aceasta cifră reprezintă o diferență de 500.000 de persoane față de săptămâna precedentă.
Vești bune în plină pandemie! Această reducere de 16% a prelungit scăderea constantă care a început de la un vârf de circa 5 milioane de cazuri noi în prima săptămână completă din luna ianuarie, conform afp.com
Trebuie menționat că toate regiunile lumii au cunoscut săptămâna trecută o tendinţă descendentă, cu excepţia Orientului Mijlociu.
Vești bune în plină pandemie
Totuși, cei 170.000 de pacienţi noi din Orientul Mijlociu au fost depăşiţi numeric de cele 970.000 de cazuri noi în Europa şi cele 1,3 milioane în Americi.
OMS a contabilizat săptămâna trecută 81.000 de decese asociate noului coronavirus în întreaga lume, o reducere de 10%. Simultan, agenţia sanitară a ONU a declarat că noile variante ale virusului, considerate mai contagioase, s-au răspândit în alte ţări săptămâna trecută.
Varianta consemnată pentru prima dată în Marea Britanie a ajuns în prezent în 94 de ţări. Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) a apreciat săptămâna aceasta într-un raport că această tulpină circulă deja în „multe, dacă nu în toate” ţările din regiune.
Aşa-numita variantă din Africa de Sud este prezentă în 46 de ţări, în timp ce varianta detectată în Brazilia şi Japonia a fost identificată în 21 de ţări.
În cea mai recentă evaluare de risc pentru Europa, ECDC a avertizat asupra „transmisibilităţii crescute” observate în cazul mutaţiilor B.1.1.7 (detectată în Marea Britanie), B.1.351 (detectată în Africa de Sud) şi P.1 (detectată în Brazilia), precum şi a posibilităţii ca aceste variante să ”crească gravitatea bolii” şi să diminueze ”total sau parţial” eficacitatea vaccinurilor anti-COVID-19 deja autorizate.
Dezvăluirea despre COVID care dă totul peste cap
Apar noi date despre originea COVID. O echipă de experți OMS a participat la misiunea din China pentru identificarea originii noului coronavirus. Aceștia au descoperit indicii că focarul din Wuhan din decembrie 2019 era mult mai mare decât se credea anterior. Cercetătorii caută o modalitate urgentă de a avea acces la sute de mii de probe de sânge care nu au putut in examinate până acum.
Coordonatorul misiunii OMS, Peter Ben Embarek, a explicat pentru CNN, că misiunea a găsit mai multe indicii ale răspândirii mai ample a virusului în 2019. În premieră, el a dezvăluit că în decembrie 2019, în Wuhan existau deja 13 tulpini ale virusului.
Virusul circula pe scară largă în Wuhan în decembrie, ceea ce reprezintă o nouă informație, a spus el.
Sursă foto: Pexels.com