Locuitorii municipiului Făgăraş, ai oraşului Victoria şi ai comunei Feldioara vor putea ieşi la pensie cu doi ani mai devreme, ca urmare a modificărilor la Legea pensiilor adoptate de Parlament, propuse de liderul PNL Braşov, Adrian Veştea, preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, şi de primarul localităţii Feldioara, Sorin Taus, şi susţinute de parlamentarii liberali braşoveni, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de PNL Braşov.
Acești români vor ieși mai devreme la pensie
„La propunerea preşedintelui PNL Braşov, Adrian Ioan Veştea, şi a lui Sorin Taus, primarul comunei Feldioara, adresată parlamentarilor PNL, a fost adoptată astăzi o nouă modificare a Legii Pensiilor! Astfel, prin această modificare, locuitorii comunei Feldioara vor ieşi la pensie cu 2 ani mai devreme, din cauza poluării generate de radiaţiile din minereuri radio-active, provenite de pe platforma industrială care funcţionează în zonă. De aceeaşi prevedere vor beneficia şi locuitorii localităţilor situate într-o rază de 8 km în jurul sitului în care se află sursa poluării”, se arată în comunicatul citat.
Amendamentul pentru această modificare a fost înaintat de către parlamentarii PNL Gabriel Andronache şi Mara Calista, a menţionat sursa citată.
„Este a doua reuşită parlamentară în mai puţin de 60 de zile, care aduce beneficii reale locuitorilor afectaţi puternic de platformele industriale care funcţionează în judeţul nostru! Avem nevoie de parlamentari braşoveni care să înţeleagă problemele judeţului şi să se lupte pentru rezolvarea acestora”, a declarat Adrian Veştea, conform sursei citate.
De aceeaşi prevedere beneficiază şi locuitorii municipiului Făgăraş şi ai oraşului Victoria, tot la iniţiativa lui Adrian Veştea, preluată de deputatul Gabriel Andronache, a menţionat sursa citată.
S-a anunțat majorarea pensiilor! Bucurie totală pentru 5 milioane de români
Ministrul de Finanțe a anunțat recent că punctul de pensie va crește și în 2021 și în 2022. Astfel, ministrul de Finanțe a spus foarte clar că punctul de pensie va crește și în 2021 și în 2022. Anunțul lui Florin Cîțu vine la scurt timp după declarația Violetei Alexandru care, de asemenea, a anunțat că pensiile vor fi majorate din nou.
Violeta Alexandru a anunțat că pensiile vor crește şi în 2021. Ministrul Muncii a explicat că urmează să fie făcută o evaluare a încasărilor la buget, în funcţie de care Guvernul va decide cu cât vor creşte pensiile în anul următor.
„Primul mesaj către pensionari este că pensiile vor creşte şi anul viitor şi în anii viitori. Creşterile pe care le vom face vor fi fundamente pe calcule care arată seriozitatea cu care abordează Guvernul această problemă”, a susținut Violeta Alexandru.