Ministrul Energiei, Virgil Popescu, vine cu vești bune pentru români. Acesta a declarat că unii români ar putea primi noi stimulente începând din luna septembrie a acestui an. Ministrul subliniază că pentru ca acest lucru să fie posibil trebuie ca leagea să treacă de Parlament.
Vești bune pentru acești români! Vor primi noi stimulente din această toamnă. Ministrul Energiei tocmai a anunțat
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a participat la o întâlnire între premierul Florin Cîțu și reprezentații ANRE, Transelectrica, bursei de energie OPCOM și cei ai Consiliului Concurenței.
În cadrul întâlnirii de la Palatul Victoria, ministrul Energiei a declarat că românii vulnerabili vor mai primi un sprijin pentru plata facturilor la energie și gaze, asta dacă legea care permite acordarea ajutoarelor va trece de Parlament. Potrivit ministrului Virgil Popescu, ajutoarele ar putea fi acordate chiar din luna septembrie a acestui an.
Totodată, surse participante la discuţii au precizat, pentru AGERPRES, că autorităţile urmăresc o compensare suplimentară pentru această iarnă de care să beneficieze mai mulţi consumatori, pe lângă cei vulnerabili, iar, în acest moment, se analizează modalitatea de încadrare legislativă a acestui ajutor.
O nouă discuţie pe tema facturilor la energie va avea loc săptămâna viitoare la Guvern.
Câți bani ar putea primi
Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este, conform proiectului, de 810 lei/persoană în cazul familiei şi de 1.445 lei în cazul persoanei singure.
Valoarea de referinţă, în funcţie de sistemul de încălzire utilizat este, conform aceluiaşi proiect, de 250 lei/lună pentru gaze naturale; de 500 lei/lună pentru energie electrică şi de 80 lei/lună pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri.
“Este o soluţie să venim să ajutăm persoanele care au nevoie cu adevărat”
Oficialul îşi exprimă speranţa că proiectul de lege privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul de energie vulnerabil, care se află în acest moment în Parlament, va fi adoptat în luna septembrie.
Mai mult, Popescu susţine ideea evansării termenului la care actul normativ să intre în vigoare, în aşa fel încât consumatorii vulnerabili să poată fi sprijiniţi financiar la plata facturilor începând cu iarna acestui an. Termenul iniţial era anul 2022.
“Este proiect de lege în Camera Deputaţilor, sper să fie aprobată în luna septembrie, să putem oferi această protecţie, devansa termenul de intrare în luna octombrie a anului acesta şi să avem o protecţie atât pe gaze naturale, pe energie electrică, pe lemn de foc, că populaţia se încălzeşte cu diverse… asta este o soluţie să venim să ajutăm persoanele care au nevoie cu adevărat”, a declarat ministrul Energiei, marţi, pentru Antena 3.
Sursă foto: Dreamstime