Pacienţii bolnavi de cancer din ţara noastră primesc o veste bună. Radioterapia pentru tratarea cancerului ar putea deveni mai puţin costisitoare, după ce o importantă companie din România a anunţat că este interesată să producă un element vital în acest tratament.
Nuclearelectrica este interesată să producă, la centrala nucleară de la Cernavodă, izotopul Cobalt 60, folosit la radioterapia pentru tratarea cancerului, şi a încheiat un memorandum în acest sens cu o companie canadiană, cel mai mare furnizor de Cobalt 60 din lume, a declarat directorul general al companiei, Cosmin Ghiţă.
„O altă cooperare internaţională recentă din luna iulie este încheierea unui MoU cu Nordion Canada, cel mai mare furnizor la nivel global de Cobalt 60. Acest MoU este neangajant şi vizează evaluarea potenţialului de a produce în reactoarele de la CNE Cernavodă Cobalt 60. Acest izotop este produs în reactoarele nucleare din cobalt 59”, au detaliat reprezentanţii SNN.
În prezent, la nivel global, există 22 de reactoare care produc Cobalt 60, dintre care 10 sunt CANDU, similare celor de la Cernavodă, şi se află în Canada, Argentina şi China. Tehnologia de producere a Co 60 a fost dezvoltată de Nordion şi AECL Canada.
„Explorarea posibilităţii de a produce acest izotop la Cernavodă este un mare pas înainte pentru industria nucleară din România de a valorifica încă unul din efectele benefice ale operării de centrale nucleare, în acest caz pentru sistemul medical. Vrem să devenim parte a comunităţii internaţionale de Co 60, pentru că înţelegem importanţa pentru sănătate pe care acest izotop o are. De asemenea, reprezintă o diversificare pentru SNN şi implicit încă o sursă de venit”, au mai arătat oficialii companiei.
Aceştia au subliniat că decizia de a produce Cobalt 60, luată în urma studiilor şi analizelor tehnice, nu va afecta în niciun fel securitatea nucleară şi producţia, în condiţiile în care recoltarea acestuia se va realiza în timpul opririlor planificate.
Nuclearelectrica a afişat un profit net de 290,661 milioane lei, în primele şase luni ale acestui an, în creştere cu 59,4% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor financiare ale companiei transmise miercuri Bursei de la Bucureşti. „În perioada de 6 luni încheiată la 30 iunie 2019, SNN a obţinut un profit net de 290.661 mii lei. Rezultatul din exploatare (EBIT) a înregistrat o creştere cu 69,2%, iar EBITDA o creştere cu 31,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, în principal ca urmare a creşterii veniturilor din exploatare cu 20,1%, influenţate de creşterea cu 22% a veniturilor din vânzarea energiei electrice”, menţionează compania.