Vești bune pentru clienții Poște Române. De acum, va exista o nouă destinația pentru primirea coletelor. Compania anunţă introducerea din această lună a unei noi destinaţii pe harta reţelei rutiere europene, şi anume Paris.
Potrivit unui comunicat al operatorului poştal naţional, Poşta Română efectuează de acum curse directe, cu maşini proprii, spre capitala Franţei.
Astfel, noua rută a fost inaugurată, marţi, 13 octombrie, odată cu plecarea primului transport spre Paris, efectuat cu autoutilitară şi şofer ale Poştei Române, cu peste o tonă de trimiteri poştale. Maşina a ajuns miercuri la Paris şi a plecat spre Bucureşti în aceeaşi zi.
De câte ori va circula cursa
În ceea ce privește circulația, cursa auto Bucureşti – Paris, care va asigura schimbul de trimiteri poştale cu origine Franţa şi destinaţie România, va avea o frecvenţă de două ori pe lună. În acest fel, Parisul se adaugă destinaţiilor deservite, deja, rutier de Poşta Română, respectiv: Bulgaria, Serbia, Ungaria, Republica Moldova, Germania şi Italia.
Poşta Română, operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale cu cea mai mare acoperire, se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (93,52%) şi Fondul Proprietatea (6,48%).
Compania deţine o reţea de peste 5.600 de subunităţi poştale la nivel naţional, distribuind săptămânal peste 11 milioane de trimiteri poştale. În prezent, peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi mai mult de 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.