Vești bune pentru craioveni. Lucrările pentru viitorul spital regional au intrat în linie dreaptă

Sursă: INQUAM Photos, Sabin Cîrstoveanu.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vorbit vineri despre viitorul spital regional din Craiova. Acesta a spus că termenul pentru realizarea acestuia este perioada 2021-2027.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a mai declarat, aflat la Craiova, că lucrările pentru spitalul regional sunt în linie dreaptă.

„Aici ne aflăm în apropierea drumului expres, pe viitoarea locaţie a Spitalului Regional de Urgenţă Craiova, un spital pentru care s-a semnat contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării pe 30 aprilie.

Tot atunci s-a deschis şi licitaţia de oferte pentru proiecte, iar pe 22 iulie s-a obţinut acceptul Comisiei Europene şi pentru acest spital.

Deci suntem în linie dreaptă, urmând ca din 2021 să avem toate etapele de parcurs, iar din 2027 să avem un spital de top în toată zona Olteniei care să însemne şi spitalul regional al zonei Olteniei”, a spus Nelu Tătaru.

Se va înființa o unitate a unui spital municipal

Nelu Tătaru a mai declarat la Craiova că actualul Spital Județean de Urgență Craiova va fi relocat în viitorul spital regional iar în locul Spitalului de Urgență se va înființa o unitate a unui spital municipal.

„Perioada 2021 – 2027 este termenul pentru viitorul Spital Regional de Urgenţă Craiova, care va însemna o relocare a Spitalului Judeţean de Urgenţă existent astăzi.

Viitorul spital este unul cu 807 paturi, actualul este cu 1.500 de paturi.

Rămâne ca în această perioadă analiza şi master planul să reaşeze pe vechiul aşezământ al Spitalului Judeţean o viitoare unitate, din discuţiile avute şi aici vor interveni şi autorităţile locale, a unui spital municipal”, a adăugat Tătaru.

Ministrul a fost prezent vineri, la Craiova, unde a vizitat Spitalul Judeţean de Craiova şi apoi a participat alături de vicepremierul Raluca Turcan la o vizită pe şantierul drumului expres Craiova – Piteşti.

Sursă foto: INQUAM/Sabin Cîrstoveanu.