Vești bune pentru Cristian Cioacă! Fostul polițist acuzat de moartea soției sale, avocata Elodia Ghinescu, ar putea scăpa de închisoare. Judecătorii vor decide în curând!
Fostul polițist Cristian Cioacă ar putea primi în curând vestea mult așteptată. La următorul termen care va avea loc la finalul lunii iunie, completul de judecată ar putea încuviința eliberarea condiționată a soțului Elodiei.
La termenul de miercuri, 17 mai, instanța a cerut elaborarea de către serviciul de probațiune a unui program de supraveghere. Potrivit Codului Penal, o astfel de procedură este obligatorie pentru toate eliberările condiționate decise cu mai puțin de doi ani înainte de împlinirea sentinței.
Cristian Cioacă ar putea scăpa din închisoare
Cristian Cioacă vrea să fie liber pentru că a ispășit 3/4 din pedeapsă. Potrivit legii, ca să aibă dreptul la cererea de eliberare, acesta trebuia să stea în penitenciar 4.566 de zile.
Cioacă a executat 3.130 de zile la care i s-a mai adăugat 449 de zile de arest preventiv, plus 480 de zile câștigate prin recurs compensatoriu și 685 ca urmare a muncii prestate. A cumulat, astfel, 4.744 de zile câştigate şi executate, din cele 6.089 de zile pe care le avea de executat.
Pedeapsa expiră integral în august 2028, când s-ar împlini cei 15 ani și opt luni la care a fost condamnat definitiv.
Pe 11 ianuarie, o comisie de la Penitenciarul Mioveni, locul unde este încarcerat fostul poliţist, i-a respins cererea de eliberare condiţionată, iar Cristian Cioacă a contestat decizia comisiei la Judecătoria Piteşti.
A fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru moartea Elodiei
Amintim că, pe 19 iunie 2014, Curtea de Apel Piteşti l-a condamnat definitiv pe Cristian Cioacă la 15 ani şi 8 luni de închisoare cu executare şi cinci ani interzicerea unor drepturi, în dosarul în care a fost judecat pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu. Iniţial, la instanţa de fond, el primise o condamnare de 22 de ani de închisoare.
Avocata Elodia Ghinescu a dispărut în august 2007, iar de atunci nimeni nu știe ce s-a întâmplat cu ea. Fostul polițist nu a recunoscut niciodată că și-ar fi omorât nevasta. Trupul ei nu a fost găsit nici până în ziua de astăzi.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în noaptea de 29 spre 30 august 2007, pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ generat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care poliţistul Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia.