Vești bune pentru Europa! 50 de milioane de doze Pfizer vor ajunge mai devreme
Miercuri, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a precizat că blocul comunitar va primi cele 50 de milioane de doze de vaccin Pfizer mai devreme decât era estimat. Inițial acestea trebuiau să ajungă în Europa în trimestrul al patrulea din 2021, dar acestea vor ajunge la finalul lunii aprilie.
„Mai mult de un sfert dintre persoanele vaccinate sunt vaccinate cu a doua doză. Avem mai mult de 27 de milioane de europeni care au fost vaccinați complet, iar aceasta este o veste bună.”, spune von der Leyen.
Trebuie să ne adaptăm
Președintele Comisiei Europene a vorbit și despre întârzierile care pot avea loc în timpul livrărilor, precizând că este important să ne adaptăm și să reacționăm prompt.
”Așa cum am văzut, după anunțul celor de la Johnson & Johnson de ieri, există, în acest moment, foarte mulți factori care pot face ca livrarea acestor vaccinuri să sufere întârzieri. De aceea trebuie să ne adaptăm și să acționăm cu iuțime. Facem tot ceea ce ne stă în putere pentru a accelera campania de vaccinare în Uniunea europeană, prin creșterea cantității de vaccinuri care va fi distribuita în UE, în următoarele săptămâni.
Sunt fericită să anunț că am ajuns la o înțelegere cu cei de la Pfizer pentru a reuși să mărim ritmul de distribuite a vaccinurilor. Numeroase doze de vaccin vor ajunge în semestrul doi, începând cu luna aprilie. Din aceste 50 de milioane de doze care ar fi trebuit inițial să ajungă în cel de-al patrulea semestru al anului 2021, vor ajunge în cel de-al doilea semestru.”, spune ea.
250 de milioane de doze Pfizer
Ea a mai precizat că numărul total de doze distribuite de către Pfizer va ajunge la 250 milioane de doze. Ursula von der Leyen a mai spus că cele 50 de milioane de doze suplimentare vor fi împărțite în funcție de numărul populației din fiecare stat. În acest mod, speră președintele Comisiei Europene, campaniile de vaccinare vor fi ajutate în mod substanțial.
”BionTech Pfizer a dovedit că este un partener de încredere și răspunde nevoilor noastre”, a anunțat președintele Comisiei Europene.
Sursă foto: Dreamstime