În acest scop, Guvernul României, reprezentat de MADR și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), a semnat cu Fondul European de Investiții (FEI) un acord de finanțare în vederea implementării instrumentului financiar Împrumut cu partajarea riscului la nivel de portofoliu.
MADR a pus la dispoziție fonduri din PNDR în valoare de 93.875.487 euro pentru acordarea de credite fermierilor și antreprenorilor din spațiul rural pentru finanțarea unor investiții și a capitalului de lucru, necesare în cadrul următoarelor măsuri: Investiții în exploatații agricole; Investiții în exploatații pomicole; Investiții pentru procesarea/marketingul produselor agricole; Investiții pentru procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol; Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole; proiecte prin LEADER care răspund la obiectivele submăsurilor de mai sus.
Astfel, cei interesați se pot adresa băncilor selectate, respectiv Banca Comercială Română, Libra Internet Bank, ProCredit Bank, Raiffeisen Bank și UniCredit Bank pentru informații suplimentare legate de condițiile de acordare a creditelor, inclusiv pentru asigurarea cofinanțării private pentru proiectele de investiții sprijinite prin granturi PNDR.
Informații suplimentare pot fi accesate în secțiunile dedicate de pe site-urile MADR (www.madr.ro/PNDR 2014-2020/ Instrument Financiar de creditare) și AFIR (www.afir.info /Investiții PNDR/ Instrumente Financiare).