Fondul European de Investiții (FEI) și Libra Internet Bank își extind parteneriatul, în cadrul Programului Inițiativa pentru IMM-uri. Prin suplimentarea fondurilor, IMM-urile pot obține în continuare, de la Libra Internet Bank, credite în lei la costuri avantajoase pentru finanțarea activității curente și a investițiilor, garantate 60% de către FEI, până la un plafon maxim de 402 milioane de lei, față de plafonul anterior de 202 milioane de lei, stabilit prin convenția încheiată în anul 2017.
Programul Inițiativa pentru IMM-uri susține creșterea accesului la finanțare al companiilor, care beneficiază astfel de garanții de la Fondul European de Investiții, dar și de o dobândă redusă.
„Programele de garantare FEI reprezintă un instrument foarte bun prin care ne putem sprijini clienții existenti și, în acelasi timp, atrage clienți noi, care doresc să se dezvolte și nu o pot face din cauza costurilor de creditare sau a lipsei garanțiilor. În acest fel, putem realiza un parteneriat sustenabil între bancă și clienți”, a declarat Emil Bituleanu, Director General al Libra Internet Bank.
Început în anul 2014, parteneriatul dintre Fondul European de Investiții și Libra Internet Bank continuă să se dezvolte. În acest moment, între cele două instituții sunt în vigoare 8 convenții de finanțare și garantare pentru mai multe categorii de beneficiari din toate industriile.
Fondul European de Investiții face parte din grupul Băncii Europene de Investiții (BEI). Misiunea sa principală este să susțină microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii din Europa, ajutându-le să obțină acces la finanțare.
Libra Internet Bank este membră a grupului american de investiții New Century Holdings și una dintre cele mai dinamice bănci din România, cu o rețea de 53 de sucursale deschise în toată țara.