Vești bune pentru fanii de filme și seriale, Netflix vine cu o propunere fără precedent care ar putea fi cea mai bună de până acum pentru cei care nu au apucat încă să își facă un abonament.

Ajunul a fost făcut de cofondatorul companiei, Reed Hastings. Acesta a anunțat că la momentul actual, Netflix studiază posibilitatea de a oferi un tip de abonament care să cuprindă reclame, în schimbul unui tarif mai mic/

În ceea ce privește data la care ar putea fi disponibil acest nou serviciu, potrivit acestuia, dacă lucrurile merg bine cel mai probabil anul viitor sau peste doi ani, noul abonament va putea fi achiziționat, scrie EFE. 

Compania Netflix, pierderi fără precedent

Menționăm faptul că propunea a apărut în timpul unei intervenţii online cu investitorii. Cu această ocazie, Netflix a anunţat că a pierdut 200.000 de abonaţi în primul trimestru al anului 2022, perioadă în care a avut încasări nete de 1,597 miliarde de dolari, în scădere faţă de cele 1,706 de miliarde obţinute în anul precedent.

De cealaltă parte, alte platforme rivale în SUA, precum Hulu sau HBO Max, dispun de opţiuni mai ieftine de abonament în care difuzarea unui serial sau film este întreruptă pentru scurte anunţuri publicitare.

La scurt timp după ce compania a anunțat deja că a început să piardă utilizatori pentru prima dată în ultimul deceniu, acest lucru s-a resimțit și la acţiunile platformei de streaming, care au înregistrat miercuri o cădere de până la 26% în tranzacţiile care preced deschiderea Bursei de la New York.

Ce măsuri pregătește compania

În ceea ce privește explicațiile aduse de companie, Netflix susține că această pierdere se datorează apariției de noi concurenţi, precum Disney şi Apple, reamintind totodată de suspendarea serviciului său în Rusia, având ca rezultat pierderea a 700.000 de clienţi din această ţară.

În același timp, Inflaţia, instabilitatea politică cauzată de războiul din Ucraina şi paralizarea filmărilor din cauza impactului COVID-19 sunt alte motive invocate de Netflix pentru a justifica aceste rezultate.

Pe lângă anunțul privind abonamentul mai ieftin și susținut de publicitate, Netflix a mai anunțat și că va lua măsuri împotriva celor care dezvăluie şi altora parolele lor. Totodată, compania va reduce cheltuieile pentru filme şi seriale TV, ca răspuns la diminuarea numărului de utilizatori.