Potrivit Codului Muncii, cei care lucrează în aceste zile, trebuie să fie compensați de către angajatori.
În acest an, sărbătoarea Sfântului Andrei și Ziua Națională a României pică într-o zi vineri și una de sâmbătă, ceea ce înseamnă că salariații cu program normal (luni-vineri) vor avea liber timp de doar trei zile, mai exact, se vor bucura de un weekend prelungit. Anul trecut, deoarece cele două zile libere au picat în zile de joi și vineri, angajații din România s-au bucurat de o minivacanță mai mare, respectiv de patru zile libere.
Acestea nu sunt și ultimele zile din acest an în care salariații se vor bucura de timp liber, în condițiile în care prima și a doua zi de Crăciun(25 și 26 decembrie) vor pica în zile de marți și miercuri. Zilele libere de Crăciun sunt ultimele de acest fel din lista ce conține nu mai puțin de 15 zile în care angajații se bucură de timp liber. Lista zilelor libere din România a ajuns la acest număr după ce, în luna martie a acestui an, Vinerea Mare a fost declarată zi nelucrătoare.
În situația în care salariații sunt nevoiți să lucreze în zilele libere, angajatorii sunt obligați să le acorde acestora compensații. Astfel, pentru activitatea prestată în zile nelucrătoare, salariații au dreptul la compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile, iar dacă aceștia nu pot primi timp liber, au dreptul de a primi un spor de cel puțin 100% din salariul de bază, scrie avocat.net.
Potrivit legislației în vigoare, angajatorii sunt obligați să acorde timp liber salariaților în zilele nelucrătoare de sărbătoare legală, dar există și categorii de angajați care trebuie să se prezinte la lucru chiar și în aceste zile. Vorbim aici despre angajații din unitățile sanitare sau cele de alimentație publică, precum și despre locurile de muncă în care activitatea nu se poate întrerupedin cauza caracterului procesului de producție sau specificul activității.
Atenție! Angajatorii care nu acordă salariaților timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 și 10.000 de lei.