Trebuie menționat că aceste servicii puteau fi acordate doar de către furnizorii de servicii medicale paraclinice care se aflau în relaţie contractuală cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate ca şi medicul care a emis biletul de trimitere.
Va fi redusă astfel birocraţia din sistem
Drept urmare, furnizorii de servicii paraclinice care au încheiate două contracte, respectiv cu casa de asigurări de sănătate în a cărei rază administrativ-teritorială îşi au sediul lucrativ, filiale sau puncte de lucru înregistrate şi autorizate şi cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti vor rămâne în relaţie contractuală cu o singură casă de asigurări de sănătate pentru care vor opta, conform unui comunicat al CNAS.
De asemenea, CNAS susţine că va fi redusă astfel „birocraţia” din sistem, prin eliminarea evidenţelor distincte şi a raportărilor lunare ale serviciilor prestate către cele două case de asigurări cu care aveau încheiate contracte.
„Această reglementare este necesară pentru a facilita accesul asiguraţilor la investigaţiile paraclinice recomandate de medicii specialişti. Sperăm ca în scurt timp să asigurăm acelaşi regim de utilizare şi pentru prescripţiile medicale, astfel încât medicamentele prescrise să poată fi eliberate de orice farmacie de pe teritoriul ţării.
Acest proiect este în curs de finalizare, însă va fi necesară o perioadă de testare pentru a ne asigura că, odată implementat, va funcţiona fără sincope”, a transmis preşedintele CNAS, Adela Cojan, conform comunicatului.
Documentele a căror valabilitate a fost prelungită
CNAS aminteşte că printre documentele a căror valabilitate a fost prelungită până la data de 31 decembrie se numără şi biletele de trimitere pentru specialităţile paraclinice, iar pentru trimestrul al IV-lea al acestui an fondurile alocate pentru investigaţii au fost suplimentate cu 63,7 milioane lei.
Pentru a facilita accesul la servicii medicale paraclinice acordate în ambulatoriul de specialitate necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu boli oncologice, diabet zaharat, cu boli cardiovasculare, boli rare, boli neurologice şi boli cerebrovasculare, conform HG 820/2020, a fost reglementată decontarea acestor investigaţii la nivelul valorii realizate.
„Investigaţiile paraclinice sunt recomandate de către medicul specialist pentru diagnosticarea şi monitorizarea unor afecţiuni. Medicul poate decide, după caz, realizarea investigaţiilor în regim de urgenţă sau emiterea unui bilet de trimitere în baza căruia pacientul se va adresa unui furnizor de servicii medicale paraclinice”, transmite CNAS.
Hotărârea de Guvern aprobată luni modifică şi completează anexa 2 la HG. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018 – 2019.