Vești bune pentru pensionarii care doresc să își schimbe domiciliul. CNPP a anunțat că în situația în care un pensionar dorește să își schimbe locul de reședință dintr-un județ în altul, sau dintr-un județ în Capitală, casa de pensii se va ocupa de acest lucru.
Astfel, dosarul de pensie al persoanei respective se va transfera la casa de pensii din raza noului domiciliu.
De asemenea, pensionarul va fi nevoit să se adreseze casei teritoriale de pensii în evidența căreia se află dosarul de pensionare.
Pentru a depune o astfel de cerere pensionarii au nevoie de:
- o cerere în vederea transferării drepturilor de pensie în alt judeţ;
- o copie a actului de identitate din care să rezulte noua adresă;
- un talon de pensie.
Obligațiile casei teritoriale
Potrivit procedurilor de comunicare la plată, în situaţia transferului dosarului de pensie, casa teritorială care înregistrează acest dosar are obligaţia verificării dosarului administrativ, validării punctajului mediu anual şi comunicării la plată a drepturile de pensie.
Astfel, casa de pensii în evidența căreia s-a aflat dosarul va efectua plata drepturilor de pensie, pentru o perioadă de încă 3 (trei) luni calendaristice, prin mandate poștale, la noua adresă de domiciliu a pensionarului.