Economia României a fost lăudată într-un raport recent al Organizației pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Conform informațiilor transmise, numai în 2021, economia țării noastre a crescut cu 6,3%, iar creșterea sa este continuă.
Conform unui raport recent emis de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) economia țării noastre va crește cu 4,5% în 2022. De altfel, specialiștii economici estimează o creștere și-n 2023.
„Activitatea economică a crescut comparativ cu anul trecut. Noi proiectăm o creştere de 6,3% a PIB în 2021 și economia va crește cu 4,3% în 2022 și 2023. Cred că principala provocare din următorii ani este investiția fondurilor europene în mod corespunzător și absorbția lor în economie.
O implementare bună a PNRR şi a reformelor structurale asociate, va ajuta la recuperarea economică a României și la creșterea standardelor de viață”, a spus Mathias Cormann, secretarul general al OECD, la București.
UE, îngrijorată de rata de vaccinare împotriva COVID-19 din România
În ciuda dezvoltării economice din ultima perioadă, țara noastră continuă să se află printre statele europene cu cea mai mică rată de vaccinare împotriva COVID-19.
„România are una dintre cele mai scăzute rate de vaccinare din UE cu 41% rata de vaccinare cu schemă completă. Vaccinarea în mediul rural trebuie să rămână prioritate. Ințelegem provocările şi impactul pe care îl are dezinformarea și trebuie îmbunătățite eforturile de creştere a încrederii, mai ales în cadrul comunităților dezavantajate.
Pandemia a lovit puternic România, dar guvernul a gestionat consecințele economice rapid și eficient, contribuind la o redresare rapidă a activității economice.
Provocările vor continua în toate țările. Prioritatea imediată este îmbunătățirea eficienței campaniei de vaccinare. Ulterior, creșterea productivității prin reducerea barierelor concurențiale, ameliorarea cadrului de reglementare și optimizarea dimensiunii și calității forței de muncă vor fi elemente esențiale ale creșterii nivelului de trai, iar acestea vor facilita convergența veniturilor către nivelurile din țările OCDE.”, a explicat Mathias Cormann.
Inflația, risc major pentru economia România
De altfel, Mathias Cormann nu a uitat să treacă în revistă nici problema actuală a inflație, cauzată de creșterile prețurilor la gaze naturale și energie electrică.
„Un alt risc asociat este legat de inflație. Inflația a ajuns la 8,3% în decembrie 2021. În principal acest lucru se datorează creșterilor de prețuri la nivel mondial. Banca Națională a crescut rata dobânzii de politică monetară de la 1,75% la 2% şi credem că acest lucru a fost mişcare necesară și de asemenea vor fi necesare și măsuri suplimentare.”, a concluzionat secretarul general al OECD.