Toți românii trebuie să știe aceste informații! Statul sare din nou în ajutorul acestora și va da zeci de mii de lei celor care se înscriu în acest program
Este vorba despre cei care vor să-și instaleze panouri fotovoltaice. După ce programul a fost întrerupt în luna septembrie din cauza unor suspiciuni de fraudă, acesta reîncepe miercuri, 6 noiembrie, de la ora 10.
În cadrul programului de finanțare Casa Verde Fotovoltaice nu beneficiarii sunt cei care depun solicitările online, ci instalatorii validați în program. Potrivit AFM, „toate documentele înregistrate cu succes în aplicația informatică, precum și cele înregistrate în registrul instalatorilor care nu au fost încărcate în aplicație până la momentul suspendării accesului în aplicația informatică, sunt acceptate de Administrația Fondului pentru Mediu ca fiind depuse în termen, în vederea analizării”.
Persoanele fizice care folosesc acest program vor putea cere o finanțare rambursabilă ce va acoperi aproape 90% din costurile instalării de panouri fotovoltaice, beneficiarul urmând să plătească doar 10%.
Pentru a putea beneficia de banii de la stat, solicitanții vor trebui să se asigure că respectă atât criteriile de eligibilitate (domiciliu în România, proprietari ai caselor pe care se instalează panourile, lipsa datoriilor la bugetul de stat etc.), cât și cerințele tehnice ale sistemului fotovoltaic.
După obținerea finanțării nerambursabile, beneficiarii trebuie să instaleze și să pună în funcțiune sistemul de alimentare fotovoltaic în cel mult opt luni, ei fiind monitorizați timp de șase ani de la obținerea certificatului de racordare.
Fondurile totale alocate programului Casa Verde Fotovoltaice sunt de aproximativ 656 milioane lei. Având în vedere că cei interesați să-și instaleze panouri fotovoltaice vor putea cere cel mult 20.000 de lei de la stat, fondurile totale ale programului “Casa verde – fotovoltaice” din acest an ar asigura finanțarea instalării a peste 30.000 de astfel de sisteme. Până în prezent, potrivit datelor de la AFM, au fost depuse 13.271 de cereri de finanțare.