Peste 700 de mii de fermieri urmează să primească luna aceasta sumele aferente anului 2019 informează APIA. Plățile au fost autorizate în perioada 16 octombrie - 29 noiembrie 2019 și reprezintă cea mai mare sumă acordată în avans din 2009 și până în prezent.
Un număr de 719.895 de fermieri au fost autorizaţi pentru efectuarea plăţilor regulare aferente anului de cerere 2019, cu suma totală de 597,2 milioane euro, începând cu data de data de 2 decembrie şi până în prezent, informează marţi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), conform Agerpres.
Numărul de 719.895 de fermieri reprezintă 85,25 % din numărul fermierilor eligibili la plata regulară, precizează APIA.
Din suma totală de 597,2 milioane de euro, 520,5 milioane de euro provin din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), 63,98 milioane euro provin din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), iar 12,72 milioane de euro reprezintă cofinanţare de la Bugetul Naţional, se menţionează în comunicatul APIA.
Plăţile urmează să se deruleze în acelaşi ritm susţinut, astfel încât toţi beneficiarii să primească în timp util banii cuveniţi, potrivit sursei.
În perioada 16 octombrie – 29 noiembrie 2019, au fost autorizate plăţi în avans aferente Campaniei 2019 în suma de 1,319 miliarde euro, reprezentând cea mai mare sumă autorizată la plata în avans începând cu Campania 2009, anul în care a fost acordată pentru prima dată plata în avans, completează APIA.
Plăţile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană de 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2019 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 329/3, pentru plăţile finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă), respectiv de 4,6635 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 1/06, pentru plăţile finanţate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).