Vești bune pentru românii care vor să ajungă în următoarea perioadă pe litoralul românesc. Prețurile pachetelor turistice scad cu până la 70%, începând cu data de 1 septembrie. Anunțul a fost făcut de Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Reprezentanții Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) vin cu vești bune pentru românii care încă își doresc să ajungă pe litoral. Potrivit acestora, pachetele turistice pe litoralul românesc vor fi mai ieftine cu până la 70% de la 1 septembrie, în comparaţie cu tarifele din vârf de sezon.
Astfel, începând cu luna septembrie, românii se pot caza pe hotelurile de pe litoralul românesc cu prețuri care pornesc chiar și de la 36 de lei pe noapte.
Precizările au fost făcute odată cu lansarea programului „Litoralul pentru toţi”, care a ajuns la ediţia cu numărul 39 și se derulează în perioada 1 – 30 septembrie.
Până la momentul actual, în program s-au înscris 42 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţia turiştilor un număr de aproximativ 3.400 de locuri pe noapte. Aceste locuri vor fi vândute atât prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor, cât şi direct de hoteluri.
Dragoş Răducan, prim-vicepreşedintele executiv al FPTR precizează că se așteaptă ca luna septembrie să fie una aglomerată, spre deosebire de anul trecut.
„Pe baza rezervărilor făcute până în acest moment, estimăm că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc, cu un grad mediu de ocupare mai mare decât în anul trecut, dar sub nivelul anului 2019. Interesul ridicat manifestat de turişti îi determină şi pe hotelieri să menţină unităţile de cazare deschise până la finalul lunii septembrie”, afirmă Dragoş Răducan, prim-vicepreşedintele executiv al FPTR.
Cât costă cel mai ieftin sejur pe litoralul românesc
În ceea ce privește cel mai ieftin pachet prin Programul „Litoralul pentru Toţi”, fără mic dejun, acesta poate fi achiziţionat la un hotel de două stele din staţiunea Saturn şi costă, pentru două persoane, 72 lei/noapte dacă se achiziţionează un sejur de minim cinci nopţi. În acest program s-au înscris hoteluri de la 2 până la 4 stele, tarifele propuse de hotelieri fiind pentru toate categoriile de turişti.
În acest context, oficialul FPTR susține că turiștii pot opta pentru o vacanță și în această perioadă în cazul în care nu au reușit să ajungă pe litoral până acum. El a adăugat că luna septembrie va fi și ea călduroasă, deci turiștii se vor putea bucura și de zile însorite la plajă.
„Turiştii au toate motivele să aleagă o vacanţă la mare în extra-sezon. În primul rând, tarifele sunt mult mai mici decât în luna august şi ne aşteptăm ca de această oportunitate să profite atât cei care nu au reuşit să ajungă la mare în mijlocul verii, dar şi turiştii care doresc a doua vacanţă pe litoral. Ne-am obişnuit în ultimii ani ca vremea să ţină cu turiştii şi în luna septembrie, astfel încât, conform prognozelor meteo actuale, aceştia se vor bucura de zile însorite la plajă până la sfârşitul lunii”, a adăugat reprezentantul FPTR.