Vești bune pentru sute de mii de români. Ministrul de Finanțe a făcut joi o serie de afirmații importante cu privire la creșterea salariului acestor categorii de bugetari. Veștile sunt dintre cele mai bune, lefurile vor crește începând cu 1 ianuarie 2020.
Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, a transmis joi, în prima conferință de presă de la preluarea mandatului, că în privința salariilor profesorilor actuala legislație va fi pusă în aplicare. Astfel, salariile cadrelor didactice vor crește anul viitor așa cum este prevăzut în OUG 114/2018, deşi liberalii și Guvernul au anunțat că vor să abroge anumite părți din ordonanță.
„Bugetul pe anul viitor e construit pe legislația în vigoare (…) Premierul României a spus foarte clar că nu ne vom atinge niciodată de salariile din construcții și nici în partea cealaltă (n.r. pentru profesori) pentru că ordonanța este în vigoare. Iar noi ce vrem să eliminăm din Ordonanța 114 se va face tot printr-un proiect de lege de la Guvern, care să meargă în parlament”, a declarat Florin Cîţu.
Reamintim că în Ordonanța de Urgență 114/2018, profesorii vor avea în 2020 o creștere de 75% din diferența rămasă (n.r. restul rămas dupa creșterea de 25% din septembrie 2019) până la grila de salarizare prevăzută în Legea 153 a salariilor. Creșterea va avea loc în felul următor:
1 ianuarie 2020 – 25% din diferența rămasă până la grilă
1 septembrie 2020 – restul până la salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022.
Concret, dacă un profesor ar avea de primit încă 100 de lei ca să ajungă la nivelul grilei din 2022, atunci el a primit 25 de lei de la 1 ianuarie 2019, 25 de lei de la 1 ianuarie 2020 și 50 de lei de la 1 septembrie 2020.