Utilizatorii au acum posibilitatea de a transfera bani în 47 de țări, fără niciun cost. TransferGo va percepe comision zero și va opera transferurile la cursul mediu (interbancar) al pieței.

„Într-o societate globală, utilizatorii ar trebui să poată transfera bani internațional prietenilor sau familiei așa cum o pot face de acasă, adică fără a plăti un comision”, a declarat Daumantas Dvilinskas, fondator și CEO TransferGo. „Lansarea acestui serviciu inovator răspunde uneia dintre cele mai stringente nevoi ale utilizatorilor noștri – eliminarea taxelor impuse de companiile de transfer de bani. Noi credem în simplificarea structurii comisioanelor, iar în cazul serviciului Free, vrem ca utilizatorii noștri să aibă toată încrederea că oferim un serviciu gratuit, fără comision de transfer și fără majorări ale ratei de schimb”.

Prin intermediul serviciului de transfer gratuit, banii ajung la destinatar în două-trei zile lucrătoare. Lansarea acestui serviciu a fost posibilă datorită succesului înregistrat de opțiunile Premium de transfer, precum TransferGo ACUM, care asigură transferul banilor în doar 30 de minute.

TransferGo are peste 700,000 de utilizatori în întreaga lume, datorită transparenței, încrederii și experienței de utilizare. Ca răspuns la cererile primite din partea utilizatorilor, de a le oferi posibilitatea să investească și să participe la succesul afacerii TransferGo, compania va lansa, în data de 12 octombrie, o campanie de crowdfunding împreună cu Seedrs, o platformă britanică de finanţare online.

„Utilizatorii noștri sunt în centrul tuturor acțiunilor noastre și, pe măsură ce ne extindem și inovăm,  dorim să facă parte din călătoria noastă. Succesul nostru se datorează lor, motiv pentru care luna aceasta vom lansa o campanie de crowdfunding prin Seedrs”, a adăugat Daumantas Dvilinskas.

Evoluția dinamică a afacerilor TransferGo a primit, printre altele, și recunoașterea oficială a „Premiilor Europas”, una dintre cele mai prestigioase competiții europene de tehnologie, organizată de publicația TechCrunch. Compania a fost nominalizată în luna iunie drept finalistă la  categoria „Start-upul cu cea mai rapidă creștere”, pe baza votului a peste 10.000 de specialiști din industria tehnologică.

 

Până în prezent, românii au trimis peste 145 de milioane de euro prin intermediul serviciilor TransferGo, numărul clienților crescând de la an la an. Valoarea medie a fiecărei tranzacții a fost de peste 420 de euro.

TransferGo este o companie de transfer internațional de bani online, în timp real și la costuri mici, pentru persoanele care doresc să trimită bani familiilor lor, fără a plăti taxele mari percepute de bănci. Compania a fost înființată în 2012 de patru fondatori de origine lituaniană, iar sediul central se află în Londra, Marea Britanie. În prezent, compania are birouri și în Vilnius, Berlin și Varșovia.