Potrivit proiectului publicat de Ministerul Finanțelor Publice, debitorii care doresc să beneficieze de suspendarea, cu până la nouă luni, a plăţii ratelor la bănci trebuie să declare, pe propria răspundere, că veniturile le-au scăzut cu minimum 25% în ultimele 3 luni anterioare solicitării, prin raportare la perioada similară din anii 2019/2020.
„Debitorii trebuie să declare pe propria răspundere scăderea veniturilor/a încasărilor cu minimum 25% din ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligaţiilor de plată prin raportare la perioada similară din anii 2019/2020.
Pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice pentru care cererea de suspendare a obligaţiilor de plată a fost formulată până la 15 iunie 2020 potrivit legii, cu termen de încheiere a perioadei de amânare anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, suspendarea obligaţiilor de plată complementar până la maxim 9 luni se aplică prin cumularea creanţei/restului de creanţă aferent/e dobânzilor calculate în prima perioadă suspendată potrivit OUG nr. 37/2020 cu creanţa aferentă dobânzilor calculate pentru a doua perioadă suspendată potrivit dispoziţiilor art. I. La creanţa astfel rezultată dobânda este 0% şi plata de către debitor a acestei creanţe se va face eşalonat în 60 de rate lunare egale începând cu luna imediat următoare încheierii celei de-a doua perioade de amânare”, se precizează în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ.
Ce credite pot fi suspendate de la plată
Proiectul anterior menționat mai informează că de posibilitatea suspendării plăţii ratelor de capital, dobânzilor şi comisioanelor pentru o perioadă de maximum 9 luni se poate beneficia atât pentru creditele pentru care s-a obţinut deja suspendarea obligaţiilor de plată, cât şi pentru cele pentru care nu s-a aplicat această facilitate.
Solicitările pentru suspendarea plăţii obligaţiilor pot fi transmise creditorului până la data de 15 martie 2021, acesta urmând a efectua analiza şi emite decizia până cel târziu la 31 martie 2021.
„Beneficiază de aceste facilităţi debitorii care au încheiat un contract pentru obţinerea unui credit care nu a ajuns la maturitate şi pentru care creditorul nu a declarat scadenţa anticipată, la data de 31 decembrie 2020, inclusiv, şi care nu înregistrează restanţe la data solicitării”, se mai arată în document.
Trebuie menționat că ordonanţa de urgenţă intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2021.
În plus, MFP menționează că soldul total al creditelor pentru care au fost aprobate solicitări de amânare la plată până la finalul lunii septembrie 2020, în contextul epidemiei COVID-19, se ridică la 42,9 miliarde de lei şi au fost acordate unui număr de aproximativ 558.000 de debitori, cuantumul acestor credite reprezentând 14,7% din totalul creditelor acordate de către sectorul bancar. Din totalul de 42,9 miliarde de lei reprezentând creditele amânate prin moratoriul legislativ şi cele non-legislative, 32,4 miliarde de lei reprezintă sumele amânate prin moratoriul legislativ şi 10,5 miliarde de lei prin moratoriile non-legislative.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea