Vești bune pentru România! Când va fi gata aeroportul de la Braşov?
Adrian Veştea, candidat pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL şi susţinător al lui Ludovic Orban, a declarat că îşi menţine candidatura, chiar dacă a „pierdut în echipă”.
Astfel, acesta a punctat la Congresul PNL, că aeroportul de la Braşov va deveni operaţional cel mai probabil la finalul anului viitor.
Primul aeroport construit de la zero în România în ultimii 50 de ani
Adrian Veştea se arată convins că va putea câştiga funcţia de vicepreşedinte, chiar dacă echipa pe care a susţinut-o la Congresul PNL a pierdut.
„Eu sunt omul cu aeroportul, sunt cel care construieşte primul aeroport de la zero în România în ultimii 50 de ani, suntem pe punctul de a-l finaliza. Am toată convingerea că anul viitor vom reuşi să fim contemporani cu primul aeroport operaţional construit de la zero”, a declarat preşedintele CJ Braşov.
Florin Cîțu a anunțat viitoarea conducere a PNL
Florin Cîțu a prezentat duminică, 26 septembrie, lista viitoarei echipe de conducere a partidului. Potrivit celor spuse în cadrul Consiliului Naţional al PNL, acesta are nevoie de oameni cu care este sigur că va transforma România.
Printre cei susţinuţi de noul șef liberal se numără Dan Vîlceanu – secretar general şi Iulian Dumitrescu, Rareş Bogdan, Gheorghe Flutur şi Lucian Bode pentru funcţiile de vicepreşedinţi.
Rareş Bogdan – prim vicepreşedinte Comunicare şi Relaţii Internaţionale
Iulian Dumitrescu – prim vicepreşedinte Mediu de Afaceri, Societate Civilă
Lucian Bode – prim vicepreşedinte Strategii Politice
Gheorghe Flutur – prim vicepreşedinte Politici Publice
Secretar general – Dan Vîlceanu
Vicepreşedinţii pe domenii:
Robert Sighiartău – vicepreşedinte Politică Externă şi Afaceri Europene
Nicolae Ciucă – vicepreşedinte Apărare şi Siguranţă Naţională
Florin Roman – vicepreşedinte Administraţie Publică şi Siguranţa Cetăţenilor
Gheorghe Falcă – vicepreşedinte Fonduri Europene şi Dezvoltare Regională
Alin Tişe – vicepreşedinte Justiţie şi Drepturi Cetăţeneşti
Virgil Popescu – vicepreşedinte Buget, Politici Fiscale, Economie, Energie şi Mediu de Afaceri
Cristian Buşoi – vicepreşedinte Sănătate
Daniela Cîmpean – vicepreşedinte Muncă, Familie şi Protecţie Socială
Sorin Cîmpeanu – vicepreşedinte Educaţie
Alexandru Muraru – vicepreşedinte Culte, Cultură şi Minorităţi
George Stângă – vicepreşedinte Agricultură, Dezvoltare Rurală şi Industrie Alimentară
Mircea Fechet – vicepreşedinte Mediu, Apă şi Silvicultură
Alin Nica – vicepreşedinte Infrastructură de Transport
Pavel Popescu – vicepreşedinte Comunităţi, Societate Informaţională şi Digitalizare
Cosmin Adrian Cosma – vicepreşedinte Sport
Alina Gorghiu – vicepreşedinte Drepturile Omului, Protecţia Minorităţilor Etnice, Religioase şi a Grupurilor vulnerabile de orice natură
Monica Anisie – vicepreşedinte Românii de Pretutindeni
Lista vicepreşedinţilor politici este următoarea: Cristian Băcanu, Florin Birta, Cristian Buican, Ciprian Ciucu, Daniel Constantin, Bogdan Gheorghiu, Bogdan Huţucă, Eugen Pârvulescu, Dragoş Soare, Vetuţa Stănescu, Ştefan Stoica, Costel Şoptică, Eugen Ţapu-Nazare, Liviu Voiculescu, Gabriel Avramescu şi Cristian Tuţă.
Vicepreşedinţii pe regiuni sunt următorii:
Vicepreşedinte Nord Est – preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş – Ionel Bogdan
Vicepreşedinte Centru – Ciprian Dobre
Vicepreşedinte Nord Est – Nelu Tătaru
Vicepreşedinte Vest – Marcel Vela
Vicepreşedinte Bucureşti – Ilfov – Hubert Thuma, preşedinte Consiliul Judeţean Ilfov
Vicepreşedinte Sud – Vest – Gigel Ştirbu
Vicepreşedinte Sud – Est – Silviu Coşa, prefectul judeţului Constanţa
Vicepreşedinte Sud – Ciprian Pandea