Vești bune pentru românii care au credite la bănci. Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut marţi la 3,15% pe an, de la 3,17% pe an, luni, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
La începutul anului 2019, indicele ROBOR la 3 luni era 2,99% pe an, iar la începutul acestui an se situa la 3,19%.
Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă a coborât la 3,24% pe an, de la 3,25% pe an în data de 3 februarie, iar ROBOR la 12 luni a ajuns la 3,29% pe an, de la 3,30% pe an.
Ce se întâmplă cu indicele IRCC?
Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, pentru al treilea trimestru din 2019, este de 2,36% pe an, acesta fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din al doilea trimestru al anului.
În luna mai 2019 a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.