Anunț important pentru toți românii care lucrează în străinătate. Aceștia primesc zeci de mii de euro dacă se întorc acasă. Proiectul a fost lansat încă de anul trecut, numeroși români au primit deja banii.
Tot mai mulţi români plecaţi în străinătate se întorc acasă prin programul Diaspora Restart. Astfel, cei interesaţi primesc o finanţare de 40.000 de euro nerambursabili, plus consultanță pentru a-și deschide o afacere.
Programul are o finanţare totală de 2.400.000 de euro. După 3 luni de la înfiinţare mulţi se pot mândri deja cu câştiguri considerabile. Cele mai multe investiţii sunt în domeniu IT. Programul Dispora Restart este finanţat prin fonduri europene şi înfiinţat acum un an şi jumătate. În primul an oamenii primesc 75% din cei 40.000 promişi de stat, iar dacă în 12 luni fac un profit de 10.000 de euro, pot aplica pentru a doua tranșă.
Obiectivele Diaspora Restart:
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă încurajarea antreprenoriatului și a ocupării pe cont propriu prin susținerea înființării de întreprinderi cu profil nonagricol în zona urbană din regiunile mai puțin dezvoltate ale României de către românii din Diaspora.
Obiectivele specifice ale proiectului:
1. Dezvoltarea competențelor antreprenoriale și manageriale și susținerea dezvoltării spiritului antreprenorial și inovator a 400 de persoane din Diaspora care doresc să inițieze o activitate independentă prin participarea la cursuri de formare în domeniul antreprenoriatului.
2. Creșterea gradului de informare și de conștientizare cu privire la beneficiile antreprenoriatului, care poate fi o opțiune de carieră pentru fiecare, prin desfășurarea unei campanii de promovare.
3. Încurajarea antreprenoriatului prin implementarea unei scheme de ajutor de minimis pentru 60 de start-up-uri.
4. Creșterea ocupării în regiunile mai slab dezvoltate ale României prin crearea a 120 de locuri de muncă în întreprinderile nou înființate.
5. Promovarea inovării sociale prin incurajarea viitorilor antreprenori să angajeze persoane din grupuri vulnerabile; prin organizarea “Zilei porților deschise” de către cele 60 de întreprinderi finanțate și prin implicarea activă a mai multor antreprenori de succes în cadrul activităților proiectului (în special în cadrul activității de mentorat).
Alexandra are 35 de ani – în urmă cu doi ani a vândut tot ce avea şi a plecat în Australia. Acum s-a reîntors acasă şi după 3 luni a reuşit aproape să facă profitul de 10.000 de euro.
Ciprian are 31 de ani şi a stat 10 ani în SUA. El susţine că acum ţara noastră este mult mai ofertantă pentru ideea lui de business.
Ciprian Costin, antreprenor IT: „Românii sunt creativi, aici sunt multe companii de outsourcing. În SUA e cretivitatea dar nu şi capacitate de a executa aceste idei. În Iaşi sunt atâtea evenimente de software, atâtea conferinţe, parcă ar fi oraşul de 3 milioane nu de 300.000 de locuitori.”
„Este vorba de 60 de planuri de afaceri care au fost selectate din 149 şi care au început să le implementeze. Până acum, fiecare aplicant a primit 75% din bani”, a declarat Vasile Asandei, director general ADR Nord-Est.
Până în luna martie firmele trebuie să ducă la bun sfârşit planul de afaceri. După această perioadă, persoanele vor fi monitorizate încă 6 luni.