Programatorii ce deţin studii medii şi care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ superior vor fi scutiţi de la 1 februarie de de impozitul pe salariu, a anunţat recent Ministerul Comunicaţiilor.
„Măsura vizează un număr aproximativ de 15.000 de programatori, în plus faţă de cei scutiţi până acum. Cei care vor să beneficieze de această scutire trebuie să facă dovada înscrierii în învăţământul superior”, a precizat Ministerul Comunicaţiilor, precizând că „măsura este menită să contribuie la creşterea ponderii sectorului IT&C în PIB la 10% până în 2020”.
Până acum au fost scutiţi de impozitul de venitul salarial doar programatorii care sunt absolvenţi de studii superioare, potrivit Mediafax.
Ordinul comun al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi Ministerului Educaţiei Naţionale a fost publicat în Monitorul Oficial la data de 18 ianuarie 2018.