Va construi un centru logistic și hale industriale pe un teren la ieșirea din Deva. Este prima investiție străină de acest tip în oraș din ultimii 10 ani. Tot în Hunedoara, un grup german construiește o fabrică de mașini de spălat, în care investește 110 milioane de euro.

La ieșirea din Deva se lucrează la foc continuu. Cele 15 hectare de teren cumpărate de investitorul belgian sunt transformate în zonă industrială. Costurile estimate: 40 de milioane de euro.

Pe jumătate din suprafață va fi ridicat un centru logistic, iar pe cealaltă jumătate vor fi construite hale industriale pentru care investitorul are deja semnate contractele de închirere. Lucrările trebuie finalizate cel mai târziu până la începutul lunii august.

Afacerea este prima de o asemenea amploare după un deceniu în care la Deva nu s-au făcut investiţii.

 „O investiție de peste 40 de milionae de euro, care va genera peste 300 de locuri de muncă și câteva sute de mii de lei bune în fiecare an impozit pe clădiri, pe teren, pe salarii”, a declarat Florin Oancea, primar Deva.

Fost județ monoindustrial, Hunedoara avea la finalul anului trecut o rată a şomajului de 3,43%, adică puţin peste 6.000 de persoane care căutau activ un loc de muncă. Pe lângă cele 300 de locuri de muncă pe care le promit belgienii, şi un grup din Germania va deschide o fabrică de mașini de spălat la Simeria.

Investiţia este estimată la 110 milioane de euro şi va crea 700 de noi locuri de muncă. Însă, în acest caz, producţia ar urma să înceapă abia în 2021, scrie Digi24.ro.