Întrebat într-o conferinţă de presă despre posibilitatea redeschiderii teraselor la data de 1 iunie, premierul Ludovic Orban a precizat că a avut o discuție pe această temă cu reprezentanții HORECA și este deschis la continuarea consultărilor privind modul de punere în practică a unei astfel de decizii.
„Avem, pe data de 18 o nouă discuție. Totul depinde de evoluția epidemiei în perioada de două săptămâni dintre 15 mai și 1 iunie, în care odată cu măsurile de relaxare nu va mai putea exista un control foarte strict din partea autorităților. În cea mai mare parte, ținerea sub control a răspândirii virusului ține de comportamentul responsabil al cetățenilor, așa cum a fost 98-99% din cazuri. Datorită comportamentului corect nu a existat o răspândire a epidemiei foarte mare”, a spus Orban, potrivit Mediafax.
„După 15 mai stă în puterea lor (a cetățenilor – n.r.). Dacă lucrurile vor sta bine după data de 1 iunie vor exista noi măsuri de relaxare și am discutat despre terase ca odată cu încălzirea vremii să dăm drumul cu anumite condiții”, a mai precizat premierul Orban.