Vești bune anunțate de preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Adela Cojan. Aceasta a transmis, în cursul zilei de vineri, că în prezent există un act normativ care să prevadă ca vaccinul antigripal să poată fi administrat şi în farmaciile din România.
„Suntem în demersuri foarte avansate în momentul de faţă pentru a implementa un proiect inclusiv pentru posibilitatea vaccinării pacienţilor, în special vaccinul antigripal, în farmacii. Ieri la nivelul Guvernului a avut loc o discuţie în care în fază avansată se află un demers legislativ prin care dorim ca acest vaccin antigripal care trebuie început din toamnă să poată fi implementat şi la nivelul farmaciilor. (…) Proiectul de act normativ pe care îl pregătim noi se referă numai la vaccinul antigripal, care se va sincroniza cu eventualul vaccin care va fi implementat ca anti-COVID dacă acesta va apărea anul acesta, dacă nu ca şi măsură de prevenţie vaccinul antigripal să se poată efectua în farmacii, dar deocamdată, pentru că nu există încă o rectificare bugetară, să poată fi făcut la cerere şi contra cost. Bineînţeles, cu respectarea criteriilor de calitate a efectuării acestui act terapeutic într-o incintă de farmacie, bineînţeles cu autorizarea corespunzătoare a spaţiilor respective şi cu pregătirea şi formarea personalului farmaceutic în sensul efectuării acestui vaccin antigripal în sediul farmaciei”, a afirmat Cojan, potrivit Agerpres.
Aceasta a spus că doreşte să promoveze un act normativ prin care să fie permanentizată telemedicina.
„Totodată, vreau să vă spun că noi, ca şi organism finanţator, suntem foarte atenţi la ceea ce se întâmplă cu epidemia de coronavirus în ţara noastră, cu pandemia în general în lume, tocmai de aceea măsurile pe care le-am luat în perioade de urgenţă le-am prelungit şi în perioada de alertă cu foarte mici modificări. (….) Dorim să promovăm un act normativ în cel mai scurt timp tot în ideea menţinerii unei protecţii a pacientului cât şi a personalului medical, dorim să permanentizăm această telemedicină pe care am introdus-o aproape fortuit odată cu starea de urgenţă datorată pandemiei cu coronavirus. (…) În continuare menţinem posibilitatea efectuării consultaţiei la distanţă în ambulatoriile de specialitate”, a spus Adela Cojan, la dezbaterea online „Pregătirea pentru valul doi începe acum!” organizată de DC Media Group.