Vești importante despre pensii. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit despre bugetul din acest an, dar și despre pensiile și salariile românilor. Acesta susține că nu vor fi probleme în ceea ce privește majorarea acestora.
„Va fi într-adevăr un buget al investiţiilor, un buget al investiţiilor la nivel naţional, dar şi un buget al investiţiilor la nivel local, prin continuarea acelui program de dezvoltare locală. Dar măsurile pentru salariaţi şi pensionari vor continua aşa cum am spus şi am prezentat tot timpul”, a afirmat Budăi.
„De dimineaţă am mai avut o întâlnire cu specialişti din cadrul Ministerului Muncii şi Ministerului Finanţelor şi, împreună cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, am reluat amândoi hârtiile, am recalculat, am vrut să ne asigurăm…Am spus de multe ori: noi măsurăm de zece ori şi tăiem odată. Şi clar ne-am liniştit pe această speţă. Pe tot ce înseamnă indemnizaţii ale persoanelor cu handicap, tot ce înseamnă alocaţii de susţinere a familiei, tot ce înseamnă pensii, tot ce înseamnă salarii să fim cu cifrele la zi, actualizate, cât mai corecte şi cât mai pozitive în această direcţie pentru a ne asigura că pe tot parcursul anului nu vom avea sincope, pentru că noi vrem să-l gândim, în special Ministerul Finanţelor şi noi Guvernul, per ansamblu, ca un an important pentru investiţii. Avem proiecte mature, deja lucrate în 2017-2018, pe care vrem să le scoatem la implementare în acest an, avem de continuat absorbţia fondurilor europene şi de implementat la nivel local acest program PNDL2 şi dacă aţi avea o discuţie cu primarii din ţară să vedeţi cât de important este acest program pentru satul românesc…”, a mai spus Marius Budăi.
El a vorbit și despre bazele unei creșteri sustenabile.
„De aceea am avut încă o întâlnire în această dimineaţă cu domnul ministru al Finanţelor Publice. Amândoi, cu creionul şi cu hârtia în mână, am recalculat, am rearanjat, am rediscutat, şi cu colegii noştri specialişti din ambele ministere, ne-am asigurat că totul va fi în regulă până la sfârşitul anului deoarece ca şi Guvern să ne orientăm foarte mult pe investiţii. Creând investiţii (…)- aţi văzut şi decalajul recuperat de noi în anul 2018 la fonduri europene, chiar dacă nu suntem acolo unde ne-am fi dorit, dar suntem în media Uniunii Europene, lansarea acelor mii de proiecte practic la nivel de fiecare unitate administrativ teritorială, la nivel naţional, dar nu există nicio unitate administrativ teritorială care să n-aibă proiecte pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2- vrem să punem bazele unei creşteri economice sustenabile pentru a putea acoperi şi dezvoltarea ulterioară a României şi aceste creşteri de salarii şi de pensii. Pentru că, pe lângă pensii, vor urma şi creşteri de salarii. Până în 2022, la implementarea finală a Legii salarizării unice, avem încă de parcurs aceşti 4 ani, cu creşteri de câte o pătrime pe fiecare an din diferenţă”, a explicat ministrul Muncii.