Schimbări de ultimă oră pentru toți românii. Deși criza bate la ușă, Guvernul vrea să mărească salariul minim pe economie. Cei de la PSD au promis mărirea în programul de gubvernare, iar creșterea ar trebui aplicată diferențiat, în funcție de studii.

„Salariul minim net va creşte anual cu 100 lei, astfel încât în 2020 acesta să fie mai mare decât echivalentul a 300 euro. Se va introduce salariul minim pentru cei cu studii superioare. Acesta se va majora, anual, cu 150 lei, net”, se arată în documentul citat.

În cazul în care Guvernul îşi va ţine promisiunea, salariul minim net pe economie va creşte de la 1.263 lei, echivalentul a 263 euro (pentru un salariu de 2.080 lei brut), la 1.363 lei, echivalentul a 283 euro (pentru un salariu de 2.260 lei brut).

În cazul angajaţilor cu studii superioare care lucrează de cel puţin un an în domeniul în care s-au specializat, salariul minim net va creşte de la 1.413 lei, echivalentul a 294 euro (pentru un salariu de 2.350 lei brut), la 1.563 lei, echivalentul a 326,6 euro (pentru un salariu de 2.620 lei brut)

Calculele sunt făcute la un curs aproximativ de 4,8 lei/euro. „În ceea ce priveşte salariul minim, acesta va creşte o dată pe an, aşa cum se întâmpla în toate ţările dezvoltate din Europa: Franţa, Germania, Italia, Olanda. Astăzi în România munca este răsplătită cu 34% din totalul valorii producţiei obţinute, în timp ce capitalul, adică alocarea pentru profit şi recuperarea investiţiei, primeşte 56%.   Ţinta pentru 2020 o reprezintă depăşirea pragului de 40% pentru plata muncii din total producţie. În Europa, media este de aproape 50% – 50%”, se arată în programul de guvernare, conform adevarul.ro.