Vești excelente pentru investitori. Libra Internet Bank vine în ajutorul acestora. Anunțul a fost făcu de Radu Graţian Gheţea, preşedintele Consiliului de Administraţie al băncii. Potrivit acestuia, banca va crea pentru deţinătorii de obligaţiuni ceea ce foarte multă lume îşi doreşte, şi anume posibilitatea lichidizării acestor investiţii.
„Listarea la Bursă a obligaţiunilor Libra este un lucru care, zic eu, în primul rând va crea pentru deţinătorii de obligaţiuni ceea ce foarte multă lume îşi doreşte, şi anume posibilitatea lichidizării acestor investiţii. Eşti pe Bursă, te poţi lichidiza foarte uşor.
În al doilea rând, aş spune, pentru bancă şi pentru sistemul bancar chiar această operaţiune este un moment important, în sensul că arată că în România există o bancă care nu are în spate un grup financiar bancar internaţional, care iată reuşeşte să facă o operaţiune foarte frumoasă, o operaţiune, aş spune eu, de succes, pentru că subscrierea, după cum ştiţi, s-a făcut într-un termen foarte scurt, într-un moment destul de delicat nu numai pentru economia românească, ci şi pentru economia mondială şi pentru întreaga planetă, aş spune, ca să completez tabloul.
În plină pandemie, subscrierea s-a făcut în condiţii foarte bune”, a spus Radu Gheţea.
Totodată, acesta a mai precizat că Libra Internet Bank a atras 4,29 milioane euro, printr-un plasament privat de obligaţiuni subordonate, negarantate şi denominate în euro, derulat pe piaţa de capital în perioada 17 – 23 martie 2020.
Un canal de finanțare
Astfel, Libra Internet Bank a făcut primul pas pe piaţa de capital din România şi obligaţiunile au intrat la tranzacţionare, joi, 3 septembrie, pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
„Bursa a fost dintotdeauna un canal de finanţare accesibil chiar şi în perioade de incertitudini, iar succesul rundei de finanţare derulată de către Libra Internet Bank este o dovadă clară a acestui fapt. Vorbim despre o emisiune de obligaţiuni de peste 4 milioane euro care au fost vândute chiar la începutul stării de urgenţă în România, când erau foarte multe necunoscute şi când piaţa de capital venea după câteva săptămâni de corecţii importante. Totuşi, chiar şi în acest context tensionat, investitorii au alocat sume importante în aceste obligaţiuni. Am demonstrat în repetate rânduri că bursa este locul pentru atragerea finanţării indiferent de context, atât timp cât emitentul este determinat să atragă finanţare şi câştigă încrederea investitorilor, iar investitorii sunt atenţi să identifice orice oportunitate pentru a-şi plasa banii.
Valoarea rundelor de finanţare derulate în acest an, unul cu multe provocări din cauza pandemiei, a depăşit 500 milioane de euro, iar dacă luăm în calcul tranzacţiile anunţate, deja, public, pentru următoarele luni, este foarte posibil să ajungem la nivelul de anul trecut, ceea ce ne bucură, pentru că sunt dovezi clare că bursa este un canal de finanţare accesibil oricând”, a declarat Radu Hanga, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti, într-un comunicat de presă.
Oamenii au nevoie de siguranță
În ceea ce privește debutul obligaţiunilor Libra Internet Bank la tranzacţionare, acesta a fost marcat prin deschiderea oficială a şedinţei de tranzacţionare de către preşedintele CA al Libra Internet Bank, Radu Graţian Gheţea, şi de către directorul general al băncii, Emil Bituleanu. Evenimentul a avut loc la sediul BVB şi s-a desfăşurat într-un cadru restrâns, cu respectarea reglementărilor în vigoare privind desfăşurarea de evenimente, în contextul pandemiei de COVID-19.
„Oamenii au nevoie de siguranţă şi de investiţii credibile, iar investiţiile în bănci rămân foarte sigure şi profitabile. Deşi există riscuri de suprareglementare sau de pierdere de piaţă în favoarea fintech-urilor sau a neobăncilor, băncile comerciale tradiţionale, dar agile, cu apetit semnificativ pentru noile tehnologii şi deschise către parteneriate rămân o opţiune solidă pentru orice investitor. Este un profil de succes căruia Libra Internet Bank îi corespunde pe deplin”, a declarat Emil Bituleanu.
Plasamentul privat pentru vânzarea obligaţiunilor Libra Internet Bank a fost intermediat de către TradeVille. Obligaţiunile au fost subscrise de 27 de investitori, dintre care 2 sunt investitori instituţionali şi 25 de retail (o persoană juridică şi 24 de persoane fizice).