Ministerul Mediului a făcut un anunț important pentru români. E vorba de o aplicație care va veni în ajutorul acestora. Ea va putea fi descărcată cel târziu pe data de 10 februarie 2021
Ministerul Mediului a spus că noua versiune a aplicaţiei Inspectorul Pădurii va fi disponibilă în curând. CEl mai târziu ea va putea fi descărcată pe data de 10 februarie 2021. Aceasta este o platformă care permite verificarea trasabilităţii materialului lemnos.
Anunțul a fost făcut de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), pe Facebook.
Varianta veche a aplicaţiei, care utilizează informaţii din SUMAL 1.0, şi-a încetat funcţionarea o dată cu punerea în funcţiune a noii variante, SUMAL 2.0, se menţionează în comunicat.
Ministerul Mediului, detalii importante
„În prezent, echipa de dezvoltare lucrează împreună cu specialiştii Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor la armonizarea modului de prezentare a datelor la momentul interogării automate a SUMAL 2.0, precum şi la testarea efectivă a aplicaţiei. Data lansării efective depinde de finalizarea procesului de testare, dar nu mai târziu de 10 februarie”, precizează Ministerul Mediului.
Comparativ cu versiunea anterioară, noua variantă a aplicaţiei Inspectorul Pădurii va beneficia de o interfaţă nouă. Ea va cuprinde și îmbunătăţiri în ceea ce priveşte experienţa utilizatorului. Acest lucru se întâmplă după ce funcţionalităţile aplicaţiei au fost stabilite prin HG nr. 497 din 25 iunie 2020, conform MMAP.
Până la momentul în care noua variantă a aplicaţiei va deveni disponibilă, orice transport de lemn asupra căruia există suspiciuni poate fi verificat prin apelarea sistemului unic 112. Operatorii vor verifica în baza de date a SUMAL 2.0 existenţa avizului şi legalitatea transportului, se menţionează în comunicat.
De asemenea, toţi reprezentanţii instituţiilor de control vor acţiona în vederea asigurării respectării legii, conform Ministerului Mediului. E vorba de gărzile forestiere, Poliţia şi Jandarmeria care au drept de utilizare în modulul SUMAL Control