Românii pot folosi acum tichetele de vacanţă pentru a ajunge la mare. Programul „Litoralul pentru toți” a început deja iar cei vizați pot stea o săptămână la mare cu bani puțini. Este o perioadă destul de bună, pentru că vreme este frumoasă iar prețurile sunt reduse. Singura problemă ar fi numărul limitat de camere libere, chiar și la hotelurile incluse în program.
Programul „Litoralul pentru toţi” se adresează turiştilor cu venituri mici, care nu îşi permit să vină la mare în plin sezon estival. S-au făcut mii de rezervări până când începe şcoala, aşa că o cameră la hotel sau la pensiune e greu de găsit. Cei mai câştigaţi sunt angajaţii care mai au tichete de vacanţă.
Hotelierii au susținut că pentru anul acesta au fost acordate tichete de vacanţă în valoare de 223 de milioane de euro, de aproape opt ori mai mult faţă de anul precedent. Peste trei sferturi dintre tichete au fost folosite pe litoralul românesc şi în Delta Dunării.