Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a venit cu noi informații despre deschiderea noului an școlar. El a oferit date importante pentru părinți și elevi. El a spus ce trebuie să evite familiile copiilor și ce să aibă în vedere mai ales în ceea ce privește festivitățile de începere a anului şcolar.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a oferit detalii importante pentru părinţii care își doresc să participe la festivităţile de începere a anului şcolar. El a spus că aceștia pot asista, în funcţie de condiţiile specifice ale fiecărei şcoli. Ministrul a insistat, însă, se se evite, în măsura posibilului, prezenţa acestora alături de elevi sau măcar să nu vină ambii părinţi.
„Părinţii pot participa la festivităţile de începere a anului şcolar, însă în funcţie de condiţiile specifice ale fiecărei şcoli. Este vorba de dimensiunile spaţiilor deschise pe care şcolile le au la dispoziţie. Diferă de la o şcoală la alta, se face recomandarea, mai apăsat sau mai puţin apăsat, de a se evita, în măsura posibilului, prezenţa părinţilor alături de elevi la începutul şcolii sau măcar să nu vină ambii părinţi la începutul şcolii. Nu este o interdicţie, este o recomandare”, a afirmat Cîmpeanu, după videoconferinţa premierului Florin Cîţu cu prefecţii şi reprezentanţii DSP pe tema începerii anului şcolar.
El a spus că fiecare şcoală are condiţii specifice. Potrivit ministrului Educației, directorii unităţilor de învăţământ au datoria de a anunţa părinţii cât de mult poate permite accesul. Potrivit lui Cîmpeanu, prezenţa multor părinţi, bunici creează aglomerări care amplifică posibilitatea de transmitere a COVID care se poate întoarce împotriva propriilor copii sau nepoţi, împotriva şcolii cu prezenţă fizică.
Aglomerările amplifică răspândirea COVID
„Dar, în general, peste tot este permis accesul părinţilor, cu această rugăminte de înţelegere că prezenţa multor părinţi, bunici creează aglomerări care amplifică posibilitatea de transmitere a virusului care se poate întoarce împotriva propriilor copii sau nepoţi, împotriva şcolii cu prezenţă fizică”, a adăugat Cîmpeanu.
Trebuie amintit că, în urmă cu o zi, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a avertizat că, potrivit estimărilor, Bucureștiul va ajunge la rata de infectare de 6 la mie în octombrie. În acest scenariu se va impune închiderea școlilor. Ministrul a arătat că pentru elevi prezența fizică nu va mai fi posibilă. Se va putea acest lucru doar în cazul creșelor și grădinițelor, unde învățământul online nu este o soluție. Din punctul său de vedere, toată această situație va fi pentru o perioadă scurtă.
Sursă foto: Facebook, Guvernul României