Vești importante pentru șoferi. Câți km de autostrăzi se construiesc. Guvernul a promis!

Guvernul vine cu o serie de măsuri menite să schimbe în bine viața șoferilor. În planul de relansare economică care va fi prezentat astăzi, de Ludovic Orban, Guvernul se angajează să purceadă la investiții masive în infrastructură în perioada 2020-2030.

Guvernul vrea să aloce 60 de miliarde de euro în infrastructura de transport a României. Astfel, în perioada 2020-2030 vor avea loc lucrări la aproximativ 3.000 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres. Se au în vedere și  3.000 de kilometri de cale ferată dar și
dezvoltarea noilor magistrale de metrou și extinderea magistralelor existente

Astfel, la nivel rutier, în planul de relansare economică se urmărește finalizarea lucrărilor de infrastructură aflate în implementare – 407,3 Km de autostrăzi și drumuri expres. Cost estimat este de 4,3 miliarde euro:

  • Sibiu – Pitești (Loturi 1, 4, 5)
  • Craiova – Pitești
  • Autostrada Transilvania (Suplacu de Barcău – Borș), Sebeș – Turda
  • A0:Inelul de Sud București
  • Varianta de ocolire Bacău
  • Podul peste Dunăre de la Brăila.

Un alt obiectiv îl constituie conectarea cu autostrăzi a provinciilor istorice ale României și cu rețelele de transport pan-europene, prin demararea lucrărilor la aproximativ 3.000 de km de autostrăzi și drumuri expres. Cost estimat este de 31 miliarde euro.

  • Sibiu – Pitești (Loturi 2, 3)
  • Autostrada Transilvania: Nădășelu – Suplacu de Barcău
  • Autostrada Unirii: Tg. Mureș – Iași – Ungheni
  • A3: Ploiești – Comarnic – Brașov
  • A7: Ploiești– Suceava – Siret
  • A0: Inelul de Nord București;
  • București – Alexandria – Craiova – Lugoj
  • Buzău/Focșani – Brăila – Galați, Măcin – Tulcea – Constanța;
  • Transregio Gilău – Cluj N. – Apahida

La nivel feroviar, se vor investi în circa 3.000 km de cale ferată, în perioada 2020 – 2030, cu un cost estimat de aproximativ 18 miliarde euro

  • Finalizarea reabilitării liniei ferate pe traseul Frontieră-Curtici-Simeria, parte componentă a Coridorului IV pan-european, pentru circulația trenurilor cu o viteză maximă de 160 km/h.
  • Proiecte noi de modernizare a căii ferate în scopul asigurării obiectivelor de conectivitate: Ploiești-Suceava-Dărmănești, București-Craiova-Timișoara-Arad, Suceava-Cluj Napoca, Buzău-Fetești, Port Constanța-Palas, Predeal-Brașov, Centura feroviară a Municipiului București, Cluj Napoca-Episcopia Bihor
  • Tren metropolitan Nădășelu – Baciu – Cluj-Napoca – Apahida – Jucu – Bonțida

Un alt punct inclus în planul de relansare economică vizează dezvoltarea noilor magistrale și extinderea magistralelor existente. Astfel, se urmărește finalizare lucrărilor la M5, lansarea M6 – tronsonul Gara de Nord – 1 Mai – Aeroport Otopeni, M4 – tronsonul Gara de Nord – Gara Progresu, extensie M2 Pipera – Petricani și Berceni – Linia de Centură Sud. Un alt metrou vizat este cel din Cluj Napoca – Magistrala: Gilău – Florești – Cluj-Napoca.