Semnal îmbucurător transmis de OMS. Maria Van Kerkhove, directoarea departamentului tehnic de combatere a pandemiei de COVID-19 a susținut că până în acest moment numărul cazurilor de reinfectare cu COVID este irelevant din punct de vedere statistic, relatează EFE.
„Dintre cele peste 26 de milioane de contagieri contabilizate în lume au fost raportate doar câteva cazuri de reinfectare, deocamdată puţin relevante. În orice caz, continuăm să le studiem împreună cu laboratoarele din diferite ţări”, a susținut oficialul din domeniul sănătății.
Ea a susținut că până în acest moment s-a demonstrat că pacienţii infectaţi cu noul coronavirus, inclusiv cei care nu prezintă simptome, au dezvoltat după una sau două săptămâni anticorpi care presupun o anumită imunizare în calea unor posibile reinfectări, deşi nu se ştie cât durează aceasta.
„Vedem rezultate încurajatoare şi că răspunsul (imunologic) durează mai multe luni, însă nu au trecut decât opt luni de la declanşarea pandemiei şi nu ştim cât va putea dura. În cazurile de reinfectare verificate, printre care şi cel al unei paciente din Hong Kong ce călătorise în Spania cu puţin timp înainte de a dezvolta pentru a doua oară infecţia COVID-19, experţii investighează ce tip de anticorpi s-au format în organism după contractarea virusului prima dată şi după contractarea a doua oară”, a punctat Van Kerkhove.
Ea a vorbit și despre ceea ce ar trebui să se întâmple în şcoli pentru a fi siguri că elevii sunt în siguranță și nu pot lua Covid-19. În opinia lui Van Kerkhove, fiecare şcoală trebuie să aibă un plan specific pentru a trata copiii ce prezintă boli respiratorii, febră sau COVID-19 şi pentru a urmări persoanele cu care au intrat în contact. Ea a explicat că este esențial să se comunice cât mai bine cu părinţii pentru ca aceştia să ştie ceea ce trebuie să facă şi când.