Ministrul Transporturilor a venit cu vești neașteptate pentru români. Cei mai bucuroși vor fi conducătorii auto mai ales dacă cele anunțate se vor și întâmpla.
Lucian Bode, ministrul Transporturilor și Infracturii a venit cu vești neașteptate pentru toți conducătorii auto. El a spus că toate tronsoanele de autostradă unde lucrările sunt gata în proporţie de 90%, adică peste 80 de kilometri în total, ar trebui să fie deschise traficului până la sfârşitul acestui an.
Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă, moment în care ministrul a dat detalii importante.
„În acest moment se lucrează pe 219 kilometri de autostradă, drum expres şi variante ocolitoare, şi credem că până la sfârşitul anului vom putea da ordine de începere a lucrărilor pentru încă 86 de kilometri de autostradă, drum expres şi variante ocolitoare”, a punctat ministrul.
Potrivit acestuia, lucrurile ar putea să aibă o finalitate chiar până la finele anului. Atunci, a susținut Bode, ar urma să fie finalizate toate tronsoanele unde lucrările sunt gata în proporţie de peste 90%.
„Suntem foarte avansaţi pe Autostrada Transilvania, unde în august vor fi finalizaţi 25 de kilometri şi avem toate condiţiile să fie daţi în trafic, pe VO (varianta ocolitoare – n.r.) Bacău, apoi pe cei 10 kilometri dintre Râşnov şi Cristian, unde antreprenorul s-a angajat că va finaliza cu opt luni mai devreme decât prevede contractul. De asemenea, la Rădăuţi, antreprenorul s-a angajat să finalizeze în acest an varianta ocolitoare. Deci acestea sunt obiectivele unde avem un progres fizic de 90% şi care vor putea fi date în trafic în acest an. De asemenea, Sebeş-Turda, cu cele două loturi, unde avem progres de peste 90%, noi ne dorim să fie finalizate şi date în trafic în acest an”, a arătat oficialul guvernamental.
Potrivit lui Bode, aceste tronsoane, adunate, înseamnă peste 80 de kilometri noi de autostradă.