Începutul de an vine cu veşti proaste pentru angajaţii producătorului auto american Ford din mai multe ţări, unde fie anunţă măsuri de restructurare, fie închide fabrici de producţie.
Constructorul auto american Ford Motor Co analizează acum o posibilă închidere a două mari uzine din Rusia, în cadrul unui plan global de restructurare a operaţiunilor din regiunile neprofitabile, au declarat pentru Reuters mai multe surse din industria auto.
La începutul anului, Ford a anunţat că va elimina „mai multe mii” de locuri de muncă, va ieşi de pe pieţele neprofitabile şi va înceta să mai producă vehicule care îi provoacă pierderi, totul în conformitate cu un plan de relansare al cărui obiectiv este atingerea unei marje operaţionale de 6% în Europa.
În Rusia, unde uzinele Ford au o capacitate totală de producţie de 360.000 de vehicule pe an, constructorul american ar putea închide o uzină din regiunea Leningrad, nordul Rusiei, şi o altă uzine din regiunea Tatarstan, centrul Rusiei, au declarat sursele citate de Reuters.
În ultimul trimestru al anului trecut, Ford a înregistrat pierderi în toate regiunile exceptând America de Nord, scrie Agerpres.
În aceste condiţii, Ford a decis să îşi restructureze operaţiunile din Europa, să închidă uzine din America Latină şi să concedieze mai multe mii de angajaţi în China.
Ford este prezent şi pe piaţa din România. În anul 2017, Ford România a renunţat la producţia monovolumului B-Max la fabrica din Craiova şi a demarat producţia SUV-ului EcoSport.
La începutul lunii februarie, a apărut informaţia că Ford a început programul de restructurare a operaţiunilor din Europa concediind până la 400 de angajaţi de la fabrica sa de motoare Bridgend din Ţara Galilor.
De asemenea, ulterior, tot în luna februarie, presa internaţională scria că Ford îşi va închide cea mai veche fabrică din Brazilia şi va renunţa la producerea camioanelor grele în America de Sud, o decizie care ar putea duce la concedierea a 2.700 de angajaţi.
Ford Motor are aproximativ 197.000 de angajaţi şi 67 de fabrici în întreaga lume.