Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat că va sprijini demersul prin care România să fie inclusă, cât mai rapid, în indicii de pieţe emergente şi de către cealaltă agenţie relevantă la nivel mondial (MSCI -USA).
„Promovarea României în indicii FTSE Russell Emerging Markets reprezintă o veste cum nu se poate mai potrivită pentru aceste momente, când vedem schimbări strategice în toată lumea.
”Moment istoric pentru bursa de valori”
Este un moment istoric pentru bursa de valori, care echivalează cu intrarea României în Uniunea Europeană. Sper că vom fi incluşi în indicii de pieţe emergente cât mai rapid şi de către cealaltă agenţie relevantă la nivel mondial (MSCI -USA) şi voi sprijini acest demers”, a declarat ministrul Finanţelor Publice, conform unui comunicat de luni al ministerului.
Potrivit lui Cîţu, promovarea la statutul de piaţă emergentă a reprezentat, în primul rând, un efort al pieţei de capital, al operatorului bursei, al emitenţilor şi investitorilor la Bursă, în mare parte al mediului privat şi mai puţin al autorităţilor, care au neglijat în ultimul timp piaţa de capital din România, au stopat orice iniţiative de listare şi au avut multe acţiuni criticate de investitori.
În opinia şefului de la Finanţe, acest pas uriaş pentru piaţa de capital reprezintă şi o dovadă că antreprenoriatul românesc se schimbă treptat, se profesionalizează, vin noi generaţii de oameni de afaceri şi de manageri, mai sofisticaţi, orientaţi către piaţă şi către reguli transparente.
Guvernul va relua listarea la bursă a companiilor de stat
„Din estimări şi pe baza experienţei ţărilor care au parcurs deja trecerea la statutul de piaţă emergent, în următorii ani vor fi deblocate pentru investiţii pe piaţa locală de capital fonduri de sute de milioane, poate miliarde de euro, care nu puteau fi direcţionate până acum în România din cauza profilurilor de risc ale unor mari fonduri, ce excludeau pieţele de frontieră. Depinde numai de noi ca aceste fonduri să vadă oportunitate în România şi să antreneze noi investiţii”, a adăugat ministrul Finanţelor.
MFP precizează că a făcut deja în acest an paşi în direcţia susţinerii pieţei de capital, iar de anul viitor Guvernul va relua listarea la bursă a companiilor de stat.
Potrivit comunicatului, Ministerul Finanţelor Publice colaborează cu ASF la definirea Strategiei pentru Dezvoltarea Pieţei de Capital în contextul în care un rol mai mare al finanţării afacerilor prin pieţele bursiere este deja gândit la nivelul întregii Uniuni Europene, unde se are în vedere o schimbare de strategie şi o remodelare a sistemului continental.
Totodată, MFP a readus la Bursa de Valori Bucureşti titlurile de stat Fidelis, cu o premieră absolută, emisiunea în euro, iar aceste emisiuni vor reprezenta o constantă în politica de finanţare a deficitului.
”Sper să remodeleze faţa economiei româneşti”
„Cel mai important pentru piaţa de capital cred că este programul pe care l-am aprobat în urmă cu două săptămâni în Guvern şi care sper să remodeleze faţa economiei româneşti. Este un program pe 5 ani care va presupune bonificaţii de până la 15% pe an din impozitul pe profit pentru companiile care-şi cresc capitalurile proprii.
O companie care decide să se capitalizeze va putea obţine în acest interval scutirea impozitului aproape pe un an întreg dacă va beneficia de bonificaţii în toţi aceşti ani”, a mai spus ministrul Finanţelor Publice.
Ministerul Finanţelor Publice susţine o economie bazată pe o piaţă de capital puternică, lichidă şi diversificată, în care bursele sunt un pilon stabil al creşterii economice.
Totodată, MFP subliniază importanţa colaborării strânse dintre mediul economic şi cel politic pentru o sinergie între dezvoltarea economiei şi a pieţei de capital.
Piaţa de capital din România a fost inclusă în indicii furnizorului global de indici FTSE Russell pentru Pieţele Emergente începând din data de 21 septembrie 2020.