Încetinirea ritmului de creştere a economiei chineze a continuat şi în perioada iulie-septembrie 2012, pentru al şaptelea trimestru consecutiv, ajungând la cel mai scăzut nivel de după 2009, arată cifrele oficiale publicate joi, transmite AFP.
Produsul Intern Brut al Chinei în perioada iulie-septembrie 2012 a înregistrat o creştere de 7,4% în ritm anual, a anunţat Biroul naţional de statistică (BNS), în linie cu estimările analiştilor intervievaţi de agenţia financiară Dow Jones. În primul trimestru al acestui an PIB-ul Chinei a înregistrat o creştere de 8,1%, după care a încetinit la 7,6% în al doilea trimestru.
Pe primele nouă luni ale acestui an China, a doua economiei mondială, a înregistrat o creştere anuală de 7,7%, ceea ce permite oficialilor chinezi să fie încrezători că obiectivul de 7,5% fixat pentru ansamblul anului 2012 va fi atins.
‘Semnele de stabilizare a economiei naţionale sunt mai clare judecând după cifrele din trimestrul al treilea şi în special cele privitoare la luna septembrie’, a declarat purtătorul de cuvânt al BNS, Sheng Laiyun, într-o conferinţă de presă. ‘Principalii indicatori arată că, deşi creşterea a continuat să încetinească, ritmul declinului s-a redus’, a adăugat Sheng Laiyun.
Deşi o creştere a PIB-ului de 7,4% ar fi un motiv de mare bucurie pentru economiile dezvoltate care se confruntă în prezent cu recesiunea, pentru China este vorba de o încetinire semnificativă în condiţiile în care în 2011 economia chineză a înregistrat o creştere de 9,2%, iar în ultimele trei decenii a înregistrat o medie anuală de creştere de aproape 10%.
Datele statistice arată că investiţiile de capital fix, responsabile pentru jumătate din PIB-ul Chinei în 2011, au înregistrat o creştere de 20,5% în primele nouă lui ale anului, peste estimările analiştilor. De asemenea, vânzările cu amănuntul au crescut şi ele în septembrie cu 14,2%, după o creştere de 13,2% în luna august, iar producţia industrială a crescut cu 9,2% în ritm anual în luna septembrie, faţă de o creştere de 8,9% în luna august.
Acestea sunt ultimele date statistice ce vor fi publicate înaintea unui important congres al partidului comunist chinez în noiembrie, în cadrul căruia ar urma să fie desemnată o nouă generaţie de lideri. Sub mandatul actualei conduceri de la Beijing, economia chineză a urcat de pe locul şase pe locul al doilea în topul celor mai mari economii din lume.
SURSA: Agerpres