Chiar dacă speranța de viață a crescut de câțiva ani și vârsta de pensionare s-a mărit de-a lungul anilor, sunt persoane care nu vor mai apuca să încaseze banii de pensii.
La noi în țară, speranța de viață este cu puțini ani mai mare decât vârsta de pensionare. Cu toate că sindicatele au tot cerut cu insistență scăderea vârstelor de pensionare, acest lucru nu s-a întâmplat.
În România, speranţa de viaţă la naştere în 1900 era de doar 36,4 ani.Secolul al XX-lea a fost martorul unui progres imens, în 1974-1975 aceasta ajungând la 69,3 ani. În anul 2011, speranţa medie de viaţă era de 73,98 de ani (70,5 ani în cazul bărbaţilor şi 77,6 ani în cel al femeilor).
Cu toate că PSD promite dublarea pensiilor, persoanele care vor ajunge să beneficieze de bani sunt într-un număr foarte mic. Potrivit Institutului Național de Statistică, în România, la 31 martie 2017, numărul pensionarilor a ajuns la 5,235 de milioane, în timp ce numărul salariaților din economie se ridica la 4,824 milioane de persoane. De aici reiese că un salariat contribuie lună de lună la bugetul asigurărilor sociale pentru a susține 1,08 pensionari.
În urmă cu cinci ani, raportul era de 1,27, adică patru salariați susțineau 5 pensionari. În România, situaţia este cu atât mai periculoasă cu cât, în ultimii ani în jur de 100.000 de persoane părăsesc ţara în căutarea unui trai mai bun.
În 2050 am ajunge la 16 milioane de locuitori în România. Este cifra pe care o găsim în cele patru seturi de proiectări ale populaţiei României: o găsim în propriile proiectări ale Centrului de Cercetări Demografice, în proiectările din zona de statistică, în proiectările ONU, dar şi în Eurostat.