Acest lucru se întâmplă în condiţiile în care al doilea producător auto din Japonia caută să obţină despăgubiri de 91 de milioane de dolari de la fostul şef Carlos Ghosn.
Ghosn a fost concediat imediat după arestarea sa, în noiembrie 2018, şi a demisionat din funcţia de preşedinte director general al Renault în ianuarie 2019, transmite Reuters, citată de agerpres.
Alianţa Nissan-Renault s-a confruntat cu o creştere a tensiunilor, după ce Ghosn a fost acuzat în Japonia de încălcarea legislaţiei financiare şi abuz de încredere.
Trei surse de la Nissan au declarat pentru Reuters că se aşteaptă la anunţarea unor rezultate financiare slabe, una din ele descriind cifrele ca fiind „groaznice”. Alte două surse au declarat că există posibilitatea ca grupul nipon să raporteze pierderi operaţionale, ceea ce ar reprezenta prima pierdere trimestrială din 2009.
În ceea ce privește reprezentanţii Nissan, aceștia nu au comentat informaţia.
Compania l-a dat în judecată pe Ghosn
Separat, compania l-a dat în judecată pe Ghosn în Japonia, cerând despăgubiri de de 91 milioane de dolari pentru încălcarea legislaţiei financiare şi abuz de încredere.
Un purtător de cuvânt al lui Ghosn a reacţionat, acuzând Nissan că „încearcă să creeze o diversiune înaintea publicării celor mai slabe rezultate din 2009”.
Conform analiştilor de la SmartEstimate, Nissan ar urma să raporteze un profit operaţional de 48,6 miliarde de yeni (442,5 milioane de dolari) pentru trimestrul patru din 2019, mai puţin de jumătate faţă de profitul de 103 miliarde de yeni în urmă cu un an.
Sursele au avertizat că Nissan ar putea reduce estimarea anuală de profit la 150 miliarde de yeni, ceea ce ar reprezenta cel mai scăzut nivel din ultimii 11 ani.