Un nou studiu american scoate la iveală motivul pentru care noile generații, în special cele născute după anul 1960, îmbătrânesc mai repede decât părinții și bunicii. Același studiu a venit și cu o concluzie la care nimeni nu se aștepta.
Vești proaste pentru cei care s-au născut după 1960. Motivul pentru care îmbătrânești mai rapid
Noul studiu american arată că generațiile născute după anul 1960 îmbătrânesc mai repede decât părinții sau bunicii. Cauza este una simplă – stilul de viață nesănătos. Studiul arată că rata crescută a obezității, depresia, sedentarismul și consumul de alcool și droguri au o influență negativă asupra vieții noastre, implicit a vârstei.
Așadar, potrivit studiului, persoanele care s-au născut după 1960 fac mai puține exerciții fizice, ceea ce ne afectează. Totuși, studiul a venit și cu o concluzie surprinzătoare: fumatul nu a dus la o creștere a problemelor de la o generație la alta, arată studiul american, citat de alephnews.ro.
Persoanele caucaziene, mai predispuse la îmbătrânire
Amintim că studiul a fost efectuat în Statele Unite ale Americii de către o echipă de sociologi de la Universitatea de Stat din Ohio. La studiu au participat 688 de mii de persoane, de toate vârstele, categoriile sociale și minoritățile. Acestora li s-au analizat datele fiziologice, psihologice și comportamentale.
Sociologii au ajuns la concluzia că milenialii și generația X îmbătrânesc mai repede decât părinții și bunicii lor.
Aceste probleme apar mai des la persoanele caucaziene decât la hispanici, însă stilul de viață nesănătos și problemele de sănătate mintală sunt principalele motive ale acestei situații.