Vești proaste pentru cei care stau la bloc! Autoritățile din acest oraș au venit cu noi informații cu privire la prețul gigacaloriei. Potrivit noilor informații, prețul gigacaloriei a crescut cu 25% în acest oraș. Despre ce este vorba?
Vești proaste pentru cei care stau la bloc! S-a majorat prețul gigacaloriei. Trebuie să plătim mai mult
Autoritățile din Suceava au venit cu vești proaste aproape de începerea sezonului rece. Prețul gigacaloriei s-a majorat cu 25%, în timp ce furnizorul de energie a anunțat deja primăria orașului cu privire la noile tarife.
Totuși, primarul Ion Lungu a venit și cu vești bune. Având în vedere că prețurile în ultima perioadă au explodat, acesta spune că majorarea gigacaloriei va fi suportată de către autorități, pentru a ajuta oamenii care deja se confruntă cu probleme din cauza tarifelor crescute peste tot.
Așadar, de la data de 27 octombrie, prețul la gigacalorie în Suceava va fi de 244,74 de lei.
Primarul orașului Suceava a mai spus că va trebui să plătească de la bugetul local suma de 6,8 milioane de lei, bani care ar trebui să-i primească de la Guvern.
„În aceste condiții, trebuie să plătim în plus de la bugetul local suma de 6,8 milioane de lei, bani pe care sperăm să-i primim de la Guvern. Noi am solicitat suma de 20 de milioane de lei, din care 10 milioane de lei până la finele anului și 10 milioane de lei pe primele trei luni din anul 2023”, spune Ion Lungu.
Prețul gigacaloriei a fost majorat și în București
Bucureștenii care stau la bloc vor scoate mai mulți bani din buzunar în această iarnă pentru a plăti întreținerea. Acest lucru se întâmplă deoarece Consiliul General al Municipiului București a decis, iarna trecută, să majoreze prețul gigacaloriei, asta după ce prețul a fost menținut același timp de 11 ani.
Dacă până iarna trecută bucureștenii plăteau 137 de lei fără TVA pentru gigacalorie, începând din această iarnă, ei vor plăti 330 de lei fără TVA pentru gigacalorie.
Astfel, sezonul rece din 2022-2023 va fi primul în care bucureștenii vor plăti un preț majorat pentru energia termică.
Pe acest fond, jurnaliștii de la economica.net au efectuat mai multe calcule pentru a arăta ce costuri vor avea de suportat bucureștenii în luna ianuarie, considerată cea mai friguroasă lună din an.
Așadar, un apartament cu două camere, în care locuiesc două persoane, consumă 0,56 GCal pentru încălzire și 0,14 GCal pentru apa caldă, astfel că acești oameni vor plăti 242 de lei pentru energia termică.
Un apartament cu trei camere, în care locuiesc trei persoane, consumă 0,67 GCal pentru încălzire și 0,21 GCal pentru apa caldă, astfel că acești oameni vor scoate din buzunar suma de 305 de lei pentru energie termică în prima lună din anul viitor.
De asemenea, un apartament cu patru camere, unde locuiesc patru persoane, consumă 0,84 GCal pentru încălzire și 0,28 GCal pentru apa caldă. Acești vor trebui să plătească 388 de lei.
Pentru o garsonieră, acolo unde locuiește o persoană, consumul este de 0,39 GCal pentru încălzire și 0,07 GCal pentru apa caldă. Așadar, costul din luna ianuarie va fi de 160 de lei.