Salariații din cadrul Aeroportului „Henri Coandă” din Otopeni sunt în conflict de muncă după ce negocierile pentru semnarea contractului colectiv de muncă pentru perioada 2018-202 au întâmpinat dificultăți, a declarat pentru HotNews.ro Mircea Voinopol, lider de sindicat în cadrul Sindicatului Aeroportuar Henri Coandă (SAHC). „Noi am terminat negocierile, cu ceva timp în urmă, pe data de 2 octombrie. Din nefericire, directorul general cu care am negociat și-a înaintat demisia ministrului Transporturilor și nu am apucat să semnăm contractul colectiv de muncă. A fost numit un nou director general care, tot din nefericire, nu a primit mandat să semneze contractul și noi nu înțelegem de ce. Mai mult decât atât, actualul Consiliu de Administrație a emis o hotărăre și a dispus modificarea conținutului negocierilor”, declarat Voinopol.

 Potrivit reprezentantului sindical, o delegație va avea o discuție vineri cu ministrul Transporturilor, iar discuțiile din etapa concilierii ar putea dura circa două săptămâni. „Noi avem ca principală prioritate deblocarea situației. Orice conflict înseamna o situație în care toate părțile pierd – și noi, și patronatul, și pasagerii, și companiile. Nimeni nu căștigă”, a spus liderul sindical. „Negocierile de până acum și conflictul de până acum nu au vreun impact asupra pasagerilor, dar dacă ajungem la o grevă, din calculele noastre, costurile pe un interval de două ore ajung la 215.000 de euro”, a mai declarat reprezentantul SAHC.

detalii pe hotnews.ro